Fotocredit:
Toyota
Toyota România a introdus în configuratorul său și noul Prius hibrid, la doar câteva zile distanță după ce se întâmpla același lucru cu noul SUV C-HR. Astfel, cel mai ieftin Prius hibrid din cea de-a patra generație are un preț de start de 28.400 de euro, TVA inclus, dacă este comandat în nivelul de echipare de bază - Terra.
Noua Toyota Prius păstrează în mare măsură ansamblul propulsor de la vechea generație, dar care beneficiază de numeroase upgrade-uri tehnologice menite să-i sporească atât performanțele dinamice, cât și eficiența în materie de consum și emisii poluante. Astfel, motorul pe benzină 1.8 VVT-i funcționează în tandem cu o unitate electrică, întregul sistem furnizând 122 de CP și 163 de Nm cuplu maxim și permițând o accelerație de la 0 la 100 de km/h în 10.6 secunde, dar și atingerea unei viteze maxime de 180 de km/h. Cuplul motor este transmis la roți prin intermediul unei cutii de viteze de tip CVT, special dezvoltată pentru a lucra împreună cu un sistem de propulsie hibrid.
Consumul combinat declarat de Toyota pentru noul Prius nu depășește 3.3 l/100km, emisiile de CO2 ajungând la doar 76 de g/km.
În privința nivelurilor de echipare disponibile, Toyota oferă pentru noul prius versiunile consacrate - Terra, Luna, Sol și Sol+, ultimul oferind aproape toate dotările posibil configurabile la un preț de 32.100 de euro, TVA inclus.
În standard, nivelul de echipare Terra oferă o foarte lungă listă de dotări printre care se numără șapte airbaguri, ABS, EBD și EBS, lumini de zi cu LED, faruri și stopuri cu LED, senzori de lumină și ploaie, oglinzi laterale încălzite, reglabile și pliabile electric, limitator de viteză, cruise control adaptiv, cameră marșarier, climatizare automată, geamuri electrice față/spate, scaune față încălzite, sistem de infotainment Toyota Touch 2 cu ecran de 7 inch și conexiuni Bluetooth și USB sau sistem ISOFIX pentru prinderea scaunelor pentru copii.
Iată prețurile de start corespunzătoare celor patru niveluri de echipare:
Toyota Prius hibrid
|
1.8L HSD E-CVT
|
Terra
|
28.400
|
Luna
|
29.100
|
Sol
|
32.000
|
Sol+
|
32.100
|
Categorie:
Conținut Auto-TestDrive recomandat: