Știri

Saga Dieselgate continuă - propulsoarele 3.0 TDI verificate în SUA sunt și ele "dotate" cu softul minune

Fotocredit: 

Audi
Audi Q7 2010 - 3.0 TDI
Autoritățile de mediu americane au descoperit trei soluții software de păcălire a testelor de emisii poluante implementate motoarelor 3.0 TDI implicate în scandalul Dieselgate, toate unitățile verificate aparținând Audi. Știrea a fost publicată de jurnaliștii germani de la Bild am Sontag, fără a fi precizată sursa informațiilor.
 
Software-ul folosit comanda oprirea sistemelor ce se ocupau de controlul emisiilor poluante la circa 22 de minute după pornirea motorului, adică fix cât să poată fi păcălite testele oficiale de emisii care durează în jur de 20 de minute.
 
Volkswagen Group are mari probleme în a ajunge la o înțelegere cu autoritățile din SUA pe tema motoarelor 3.0 TDI folosite sub capota modelelor VW Touareg, Audi Q7 și Porsche Cayenne și care totalizează circa 85.000 de exemplare cu probleme vândute peste ocean. Pentru propulsoarele 2.0 TDI suma despăgubirilor pe care germanii vor trebui să le plătească depășește 15 miliarde de dolari.
 
În data de 10 august este programată o întâlnire între oficiali Audi și reprezentanți ai Autorității Americane pentru Mediu, însă este de așteptat ca un acord final pe tema motoarelor 3.0 TDI să nu fie semnat mai devreme de sfârșitul acestui an.
 
 

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: