Știri

Kia a dezvăluit noua generație Ceed. Compacta coreeană promite să revoluționeze din nou segmentul în care activează

Fotocredit: 

Kia
Noua Kia Ceed 2018
Kia a dezvăluit noua generație Ceed, model ce renunță la apostroful din denumire și care se vrea a fi unul dintre cele mai moderne automobile compacte ce "populează" oferta de mașini compacte din Europa. Noul Ceed va constitui și baza de plecare pentru o întreagă familie de viitoare modele Kia, următorul model pe lista lansărilor urmând a fi un SUV plasat între Stonic și Sportage.
 
Iată detaliile esențiale ale celei de-a treia generații Kia Ceed:
 
- modelul este dezvoltat pe o platformă cu totul nouă (K2) și va fi fabricat ca și până acum în uzina slovacă de la Zilina, alături de SUV-ul Sportage. De designul noii generații s-au ocupat oamenii din centrul pe care sud-coreenii l-au creat la Frankfurt
 
- estetic, diferențele la exterior față de vechiul model sunt radicale. Sunt păstrate însă elemente cheie precum grila "Tiger Nose", luminile de zi LED sau gurile de ventilație laterale găzduite de bara față. Modificări majore se pot observa atunci când vine vorba de blocurile optice, în timp ce profilul lateral ne aduce oarecum aminte de la "fratele" Hyundai i30
 
- clienții vor putea configura noul Ceed într-una dintre cele 12 nuanțe de culoare disponibile, imaginea exteriorului fiind completată de o gamă de jante din aliaj ale căror dimensiuni variază de la 15 la 17 inch
 
- interiorul propune același desen al planșei de bord, partea sa centrală fiind însă decorată de-acum de ecranul central plasat între cele două guri d eventilație și care poate avea diagonala de 5,7 sau 8 inch
 
- ampatamentul a păstrat aceeași valoare afișată de vechiul model (2.650 de mm), în timp ce portbagajul este ceva mai generos (395 de litri, +15l față de generația precedentă)
 
- Kia a păstrat arhitectura suspensiilor spate independente, un element considerat nu de puțină lume un atu extrem de important în segmentul din care Ceed face partea
 
- paleta de motorizări a primit noua unitate 1.4 T-GDI de 140 de CP, versiunea ce vine să completeze lista compusă din motoarele pe benzină 1.4 MPI de 100 CP și 1.0 T-GDI de 120 CP. Iubitorii diesel-ului vor avea la dispoziție motorul 1.6 litri revizuit în versiuni de 115 sau 136 de CP
 
- oferta de transmisii cuprinde o cutie manuală cu șase trepte sau una automată cu dublu-ambreiaj și șapte rapoarte ce dispune și de un mod Sport
 
Noua Kia Ceed va fi lansată pe piață imediat după prezentarea sa în premieră mondială de la Salonul Auto de la Geneva.

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: