Știri

Honda este considerată cea mai fiabilă marcă din Europa. Dacia nu stă nici ea rău deloc

Fotocredit: 

Honda
Honda Jazz - cea mai fiabilă masina din Europa
Conform unui sondaj efectuat de organizația spaniolă OCU (Organizacion de Consumidores y Usuarios) pe mai mult de 30.000 de posesori de automobile din Europa, marca ce se bucură de cea mai mare încredere în privința fiabilității este Honda, urmată de Toyota și de Lexus.
 
Ratingul de fiabilitate obținut de Honda a fost de 93/100, iar 79% dintre respondenții care dețin o Honda ar recomanda unei alte persoane să achiziționeze un automobil cu sigla Honda.
 
Conform datelor preliminarii oferite de OCU, în topul 10 al celor mai fiabile mărci de automobile din Europa se numără și Dacia, ceea ce este un lucru remarcabil având în vedere faptul că producătorul român este, alături de BMW și de Audi, printre cele trei branduri europene din primele zece. Restul fiind japoneze sau coreene. La coada clasamentului stau Alfa Romeo, Dodge și SaangYong.
 
Au fost menționate de către participanții la sondaj nu mai puțin de 433 de modele diferite de automobile, cel mai fiabil dintre ele fiind Honda Jazz 1.2, din 2008 . Au fost luate în calcul problemele tehnice apărute la mașini în ultimele 12 luni, fără a fi valabile cele provenite în urma unor accidente de circulație.
 
Alte modele ce s-au impus în clasamentele fiabilității au  fost Ford Focus 1.6 Duratec, ce a ieșit pe primul loc în clasa compactă sau Seat Exeo 2.0 TDI, câștigător în clasa sedanurilor de clasă medie. "Premiante" mai sunt și modelele hybrid Toyota Prius și Honda Insight. Cel mai fiabil SUV s-a dovedit a fi Volvo XC60.
 
Părțile cu cele mai multe defecțiuni tehnice s-au dovedit a fi, în ordine:
 
  • Electrica (lumini, siguranțe etc) 21%
  • Sistemul de frânare 11%
  • Electronica 10%
  • Direcție, suspensie și anvelope 8%
  • Sistemul de alimentare (injecție, pompe etc) 8%
  • Motor (curele, garnituri etc) 7%
  • Sistemul de încălzire și cel de AC 6%
  • Sistemul de răcire a motorului 5%
  • Ambreiaj/cutie de viteze 5%
 
Alte date semnificative extrase din sondaj ne spun că, în medie, unul din trei șoferi a avut probleme tehnice cu mașina în ultimul an, 16% dintre aceștia rămânând chiar în pană pe șosele din cauza acestor probleme. În medie se cheltuiesc circa 300 de euro pentru reparații.
 
Rezultatele complete ale studiului vor fi publicate de OCU în luna februarie a acestui an.
 

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: