Știri

Francezii de la PSA vor pune în stand-by proiectul Hybrid Air

Fotocredit: 

Peugeot
Peugeot/Citroen Hybrid Air
Se pare că francezii de la PSA (Peugeot/Citroen) vor renunţa la proiectul Hybrid Air, principala problemă fiind costurile extrem de mari necesare dezvoltării tehnologiei propulsiei cu aer comprimat.
 
Până acum PSA nu a reuşit să atragă alţi constructori de automobile în proiectul Hybrid Air, lucru esenţial pentru a putea fi suportate costurile.
 
Tehnologia Hybrid Air a fost prezentată la începutul anului 2013, francezii fiind foarte optimişti în privinţa ei, prognozând lansarea primului automobil de serie de acest tip în anul 2016. Hybrid Air presupune comprimarea aerului în timpul frânării sau când nu este apăsată pedala de acceleraţie şi înmagazinarea acestuia în rezervoare sub presiune. Aerul comprimat este folosit apoi în propulsia maşinii, alături de un motor tradiţional pe benzină.
 
Se putea reduce consumul de combustibil cu aproape 50%, în timp ce emisiile de CO2 ar fi fost şi ele mult mai mici, sub 100 de g/km.
 
Pentru a putea ajunge în stadiul producţiei de serie, studiile PSA au concluzionat că un asemenea model ar trebui produs cam în 500.000 de exemplare anual pentru a fi profitabil din punct de vedere economic.
 
Primul prototip funcţional a fost un Peugeot 2008 Hybrid Air, urmat de un Peugeot 208 Hybrid Air prezentat în toamna anului trecut, la Salonul Auto de la Paris. Citroen a adus la acelaţi salon conceptul C4 Cactus Airflow 2L.
 

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: