Fotocredit:
Euro NCAP
Euro NCAP a publicat astăzi primele rezultate din 2017 pentru testele sale, "clienții" fiind noile Volvo S90 și V90, dar și cea mai bine vândută mașină sport din Europa, Ford Mustang. Și dacă tandemul suedez nu a dezamăgit, obținând maximul de cinci stele și totodată unele dintre cele mai bune rezultate din istoria testelor Euro NCAP, Ford Mustang a fost făcut KO la aproape toate capitolele, obținând doar două stele.
Astfel, legendarul muscle-car american, reinventat în 2013 o dată cu noua sa generație și cu un succes comercial imens la nivel global nu a reușit să treacă testele din ce în ce mai dure efectuate de organizația independentă cu sediul la Bruxelles. La testul frontal parțial airbagurile șoferului și pasagerului nu s-au deschis complet în timp util, fapt pentru care manechinele de test s-au lovit de volan și planșa de bord, testul frontal total a revelat faptul că centurile spate fără pretensionare au permis alunecarea pasagerilor prin partea de jos, generând în același timp riscuri extrem de ridicate de accidentare pentru zona pieptului și a abdomenului. În cazul testelor de impact lateral, capul manechinului copil a lovit elementele din plastic situate sub zona de deschidere a airbagului de tip cortină, fapt ce a generat evidente riscuri de accidentare.
Nici la capitolul sistemelor de siguranță active și de asistență a șoferului Ford Mustang nu a excelat, Euro NCAP notând lipsa unui sistem de atenționare și frânare automată în caz de impact frontal, dar și a altor astfel de tehnologii prezente însă pe versiunea vândută de către Ford în SUA. Recent prezentatul facelift va aduce însă o serie de îmbunătățiri radicale la acest capitol, fiind promise noi teste Euro NCAP ce vor avea loc însă nu mai devreme de începtul anului 2018.
Pe acest subiect, Michiel van Ratingen, secretarul general al Euro NCAP, a comentat: "Ford nu se aștepta ca Euro NCAP să testeze modelul Mustang, fapt pentru care nu l-a echipat pentru Europa cu tehnologii de siguranță existente deja pe versiunile vândute clienților americani. O asemena atitudine legată de siguranță ar trebui să îngrijoreze clienții Ford din Europa, indiferent dacă vor cumpăra un muscle-car sau o mașină obișnuită de familie". "Este nevoie de update-uri fundamentale pentru ca Ford Mustang să obțină rezultate mai bune", a mai adăugat acesta.
În schimb, noile Volvo S90 și V90 s-au comportat impecabil în testele Euro NCAP, atât sedanul, cât și breakul dezvoltate de compania suedeză depășind cele mai bune rezultate înregistrate în 2016 de oricare alt model testat. În același timp, ambele mașini și-au făcut loc în topul trei al celor mai sigure mașini testate vreodată de Euro NCAP, podiumul fiind monopoliat în întregime de modele Volvo.
Iată și punctajele obținute de cele trei modele testate recent de Euro NCAP:
Protecţia pasagerilor adulţi:
Volvo S90 - 95%
Volvo V90 - 95%
Ford Mustang - 72%
Protecţia copiilor de la bord:
Volvo S90 - 80%
Volvo V90 - 80%
Ford Mustang - 32%
Protejarea pietonilor:
Volvo S90 - 76%
Volvo V90 - 76%
Ford Mustang - 64%
Sistemele de siguranţă:
Volvo S90 - 93%
Volvo V90 - 93%
Ford Mustang - 16%
Concluziile complete trase de Euro NCAP le puteți descărca de mai jos:
Categorie:
Conținut Auto-TestDrive recomandat: