Fiat va construi noul SUV de lux sub sigla Maserati, numit Levante, la uzina din Mirafiori, în apropiere de Torino. Tot acolo s-ar putea construi şi o maşină de teren Alfa Romeo.
Acest lucru va veni în sprijinul eficientizării fabricii respective, care la ora actuală produce sub capacitatea la care a fost proiectată. La fel se va întâmpla şi cu alte fabrici ale Fiat din Italia, care vor exporta mare parte din producţie, pe fondul recesiunii ce a lovit Italia ultimilor ani.
Maserati Levante îşi va face debutul pe piaţă în 2014, viitorul rival pentru Porsche Cayenne împrumutând platforma tehnică de la cunoscutul Jeep Grand Cherokee. Levante a fost prefigurat de conceptul Kubang, prezentat în 2011 la Salounul Auto de la Frankfurt. SUV-ul sub sigla Alfa Romeo va fi lansat abia în 2015, făcând parte din strategia Fiat de a face din Alfa un brand premium, care să concureze la nivelul Audi.
Oficialii gigantului italian au declarat că vor investi circa 1,2 miliarde de euro pentru relansarea brand-ului Maserati. Aceştia se bazează mult şi pe vasta reţea de dealeri Chrysler din SUA, acolo unde Fiat poate vinde exact modelele de lux amintite mai sus.
Categorie:
Conținut Auto-TestDrive recomandat: