Știri

Fanii Dacia din Marea Britanie se vor reuni pe 13 august, cu ocazia Dacia Day

Fotocredit: 

Dacia
Dacia Day 2016 - UK
Fanii Dacia din Marea Britanie se vor reuni sâmbătă, 13 august, cu ocazia celei de-a patra ediții Dacia Day, eveniment ce se ține în insulă începând cu anul 2013. Reuniunea posesorilor de mașini purtând sigla Dacia va avea loc în orașul Leicestershire și urmează îndeaproape tiparele deja celebrelor întâlniri Dacia Picnic desfășurate în Franța.
 
Organizat de către Dacia Marea Britanie și forumul Dacia, evenimentul dacia Day va prilejui întâlnirea posesorilor Dacia într-o atmosferă relaxată, de vacanță, participanților fiindu-le pregătite activități care mai de care mai inedite printre care se numără sesiuni de tir cu arcul sau de vânătoare cu ajutorul șoimilor special antrenați. Copiii celor ce participă la Dacia Day 2016 vor avea parte de o zonă pregătită special pentru ei, ce include diverse ansambluri de joacă.
 
Evident că nu vor lipsi sesiunile de drive test cu toate modelele Dacia vândute aici, inclusiv cu noua ediție specială Duster Rugby League, lansată recent în Marea Britanie. Capabilitățile off-road ale Daciei Duster pot fi testate pe un parcurs special amenajat.
 
În puținii ani de când a intrat pe piața din Marea Britanie, Dacia a reușit să se impună rapid în segmentul mașinilor low cost, constructorul cu rădăcinile în România primind nenunmărate premii care sa-i ateste succesul. Dacia Sandero a fost desemnată, pentru cel de-al patrulea an consecutiv, cea mai bună mașină de clasă mică al cărei preț nu depășește 12.000 de lire sterline, în timp ce revista Auto Express a plasat Dacia în topul celor mai fiabile branduri auto, dar și cu cele mai "prietenoase" service-uri din UK.
 
Începând cu 2013, anul lansării Dacia în Marea Britanie, au fost vândute pe piața britanică peste 78.000 de unități.

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: