Știri

Euro NCAP a testat un nou lot de mașini. "Premiantele" se numesc Audi Q5, Toyota C-HR și Land Rover Discovery Sport

Fotocredit: 

Euro NCAP
Audi Q5 - rezultate Euro NCAP
Euro NCAP a publicat astăzi un nou set de rezultate pentru testele sale, fiind analizate în materie de siguranță nu mai puțin de șase automobile. Dacă noile Audi Q5, Toyota C-HR și Land Rover Discovery Sport au obținut maximul de cinci stele, noul Citroen C3 a fost notat cu patru stele, iată că micuțele Fiat 500 și Ford Ka+ nu au reușit să se ridice decât la nivelul a trei stele.
 
Surpriza plăcută vine din partea noului crossover Toyota C-HR, modelul dezvoltat de japonezi reușind să adune cele mai mari punctaje la capitolele siguranța pasagerilor adulți și sisteme de siguranță, devansând fără probleme mult mai solidele (cel puțin la prima vedere) Audi Q5 și Land Rover Discovery Sport. Toate cele trei modele au obținut așadar maximul de cinci stele în testele Euro NCAP.
 
Chiar dacă a punctat bine atunci când vine vorba de protecția pasagerilor, rezultatele modest la protecția pietonilor și pentru sistemele de siguranță au făcut ca noul Citroen C3 să fie punctat cu doar patru stele, de către Euro NCAP.
 
Dezamăgirile sesiunii de teste s-au numit Ford Ka+ și Fiat 500, ambele modele nereușind să adune mai mult de trei stele Euro NCAP.
 
Iată notele obținute de cele șase mașini testate recent de Euro NCAP:
 
Protecţia pasagerilor adulţi:
Audi Q5 - 93%
Toyota C-HR - 95%
Land Rover Discovery Sport - 90%
Citroen C3 - 88%
Ford Ka+ - 73%
Fiat 500 - 66%
 
Protecţia copiilor de la bord:
Audi Q5 - 86%
Toyota C-HR - 77%
Land Rover Discovery Sport - 80%
Citroen C3 - 83%
Ford Ka+ - 61%
Fiat 500 - 49%
 
Protejarea pietonilor:
Audi Q5 - 73%
Toyota C-HR - 76%
Land Rover Discovery Sport - 75%
Citroen C3 - 59%
Ford Ka+ - 57%
Fiat 500 - 53%
 
Sistemele de siguranţă:
Audi Q5 - 58%
Toyota C-HR - 78%
Land Rover Discovery Sport - 73%
Citroen C3 - 58%
Ford Ka+ - 29%
Fiat 500 - 27%

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: