Știri

După Scenic, Renault a prezentat și noua generație Grand Scenic

Fotocredit: 

Renault
Noul Renault Grand Scenic 2017
După ce a prezentat în luna martie noua generație Scenic iată că Renault rămâne fidel tradiției sale în materie de monovolume și lansează noul Grand Scenic, un automobil dedicat prin excelență familiilor și care va putea fi configurat atât în versiune cu cinci locuri cât și într-una cu șapte locuri.
 
Noul Renault Grand Scenic duce mai departe ideile promovate odată cu Scenic, prin caroseria ce combină elementele clasice ale unui monovolum cu particularități venite din lumea crossoverelor. Astfel, garda la sol a ajuns la 190 de mm (apropiată de ceea ce vedem la Captur sau Kadjar), iar anvelopele au o dimensiune cu totul atipică - 195/55 R20. Față de vechea generație, noul Grand Scenic a crescut semnificativ în dimensiuni, ajungând acum la 4.63 metri lungime (+75 de mm) și beneficiind de un ampatament de 2.8 metri, cu 35 de mm mai mult. Singurul capitol la care noul nodel este mai mic față de vechiul Grand Scenic este pasajul de din partea posterioară a roților spate, mai scurt cu 6 mm. Creșterea dimensiunilor a adus după sine și mult mai mult spațiu dedicat pasagerilor, dar și pentru portbagaj - acesta ajungând la imensul volum de 765 de litri în configurația cu cinci locuri pentru pasageri.
 
Grand Scenic împrumută de la noul Scenic designul părții frontale, cu elementele consacrate de Renault pe noile sale modele, alura sa laterală fiind însă mai apropiată de fratele mai mare Espace. Începînd cu al doilea nivel de echipare clienții pot comanda mașina într-o schemă de culoare bi-ton, combinație ce pune în evidență și mai tare partea superioară a caroseriei, cu suprafețele sale vitrate generoase. Totot opțional poate fi comandat și plafonul panoramic vitrat ce se continuă fără întrerupere cu parbrizul. Partea din spate este dominată de blocurile optice de mari dimensiuni, ce se întind atât pe orizontală cât și spre marginile laterale ale hayonului și își etalează spectaculos elementele 3D.
 
Interiorul noului Grand Scenic preia de la fratele mai mic toate ideile de design sau de modularitate, "vedeta" fiind de departe consola centrală Easy Life, ce poate glisa înainte/înapoi în funcție de preferințele pasagerilor. Scaunele față sunt construite după "rețeta" celor de pe Espace, putând fi reglate electric pe opt direcții sau dotate, opțional, cu funcții de masaj și încălzire, în timp ce bancheta spate poate glisa independent în proporția 60/40 pentru a facilita cea mai bună combinație a spațiului interior.
 
De infotainment se ocupă cea mai nouă generație R-LINK 2, care oferă toate informațiile necesare călătoriilor alături de nenumărate funcții media, consacrate la Renault. Prin intermediul ecranului tactil șoferul poate alege modurile de rulare setate de sistemul MULTI-SENSE - Neutral, Sport, Comfort, Perso și Eco, dar și între cinci moduri de iluminare ambientală. Un head-up display rabatabil afișează în câmpul vizual al celui aflat la volan toate informațiile esențiale legate de viteză, navigație sau semne de circulație.
 
În materie de motorizări vor fi disponibile pentru noul Renault Grand Scenic două propulsoare TCe, de 115 sau 130 CP, ambele cuplate la o cutie de viteze manuală cu șase trepte sau trei versiuni dCi, de 110, 130 sau 160 de CP. Varianta de 110 CP va fi oferită și în versiunea Hybrid Assist ce include un generator electric care recuperează energia pe timpul decelerărilor și care umple o baterie de 48 de volti. Ulterior acesta ajută motorul termic pe accelerări, pentru o mai bună performanță dinamică, dar și pentru un consum cât mai mic de motorină.
 
Din păcate, la fel ca și Scenic, noul Renault Grand Scenic nu va fi importat și în România, din cauza cererii slabe de pe piața noastră pentru astfel de modele.

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: