Fotocredit:
Dacia
2013 a fost un an excepţional pentru Dacia, vânzările sale ajungând la 429 540 de vehicule, în creștere de 19,3% față de anul anterior, când fusese atins precedentul record comercial al mărcii.
Această performanță intervine în contextul în care principalele piețe auto unde Dacia este prezentă au cunoscut scăderi ale cererii pentru vehicule noi (-1,7% în Europa, -3% în regiunea Eurasia).
Revenire la creştere în România
Pe o piaţă în prăbuşire liberă, aflată la cel mai scăzut nivel de la începutul anilor 2000, Dacia a reuşit să-şi sporească cu 12,4% volumul vânzărilor, până la 24 890 de unităţi.
Această performanţă a permis mărcii Dacia să câştige 5,4 puncte de piaţă şi să încheie anul cu o cotă de 31,6% din vânzările totale de vehicule noi. România este, de altfel, țara în care Dacia deține cea mai mare cotă de piață din lume.
Acest rezultat se explică, în parte, prin reînnoirea completă a gamei de modele, 2013 fiind anul în care au fost lansate pe piață noul Logan MCV şi noul Duster.
La fel de important, Dacia a reușit în 2013 să marcheze puncte în competiţia comercială adaptându-şi strategia la principalele schimbări de pe piaţa românească şi îndeosebi la creșterea puternică a proporției clienţilor Persoane Juridice în ansamblul pieței (în prezent, această categorie reprezintă 77% din totalul clienților).
Însă cota de piață a Dacia a crescut și în segmentul vânzărilor de flote, precum și în cel al vânzărilor către persoanele fizice, în acest ultim caz datorită bunei utilizări a programului de reînnoire a parcului auto din România.
Pertinența ofertei Dacia (atât în materie de produse, cât şi de servicii asociate), a permis mărcii să obţină poziţia de lider pe principalele segmente de piaţă.
Sandero, Logan berlină, Logan MCV, Lodgy, Dokker şi Duster figurează, astfel, în postura de lider pe fiecare din segmentele lor respective de piață.
Încă și mai relevant, Logan berlină, Sandero și Duster ocupă, în această ordine, podiumul vânzărilor pe modele de pe piața românească.
Aceasta se explică, pe de o parte, prin noutatea produselor (Dacia dispune de cea mai tânără gamă de mașini din Europa), dar este în egală măsură rezultatul poziționării modelelor şi, în general, al politicii de produs a mărcii, care urmăreşte să ofere clienţilor cel mai bun raport calitate/prestaţii/spaţiu interior/preț de pe piață.
Logan berlină rămâne cel mai vândut model Dacia din România, cu peste 10 000 de unități, adică aproape 40% din totalul vânzărilor mărcii.
Sandero, cu versiunea Stepway, domină autoritar dinamicul segment B-hatch, cu 4 707 unităţi, şi se situează pe locul al doilea în clasamentul celor mai bine vândute modele de pe piaţa autohtonă.
Duster, care a fost reînnoit în cursul ultimului trimestru din 2013, ocupă a treia poziție a podiumului, cu 4 647 vehicule vândute.
Record absolut pe piețele externe
Vânzările Dacia în afara României au înregistrat în 2013 un nou record, cu peste 404 000 de unităţi comercializate.
În condițiile unei piețe europene anemice, în regres cu 1,7% față de anul 2012, marca românească și-a continuat ofensiva comercială, livrările sale crescând cu 25,9%.
În total, peste 290 000 de vehicule Dacia au fost înmatriculate în 2013 pe piețele din Europa, ceea ce corespunde unei cote de piaţă de 2,11%.
De la lansarea mărcii pe piaţa europeană, în vara anului 2005, aproape 1,5 milioane de clienţi au ales un model Dacia.
În clasamentul vânzărilor pe ţări prima poziţie rămâne în continuare ocupată de Franţa, cu aproape 94 000 de unităţi şi o cotă de piaţă de 4,3%. Dacia ocupă, de altfel, locul cinci pe piaţă, iar modelul Sandero se situează pe locul trei în topul vânzărilor din această ţară către persoane fizice.
Germania ocupă a doua treaptă a clasamentului, cu peste 47 000 de unităţi şi o cotă de piaţă de 1,5%.
Algeria, Turcia, Spania şi Maroc au înregistrat, fiecare, vânzări de peste 30 000 de unități.
În Spania, care a cunoscut o creştere de 80% a vânzărilor Dacia, Sandero figurează pe primul loc în topul modelelor cele mai vândute către persoane fizice.
În Marea Britanie, unde livrările au început în 2013 cu o gamă limitată la două modele (Duster și Sandero), Dacia a reușit să comercializeze peste 17 000 de vehicule, ceea ce plasează Regatul Unit pe locul al optulea în clasamentul țărilor de destinație a mărcii.
Perspective 2014
Dacia își propune să-şi consolideze rezultatele pe piaţa românească, bazându-se în acest scop pe gama sa tânără și completă, precum și pe calitatea serviciilor sale.
După reînnoirea ofertei sale de modele, Dacia va lansa, în 2014, un nou şantier de anvergură. Întreaga reţea comercială Dacia va fi, treptat, înnoită. Astfel, va fi introdusă o semnalistică şi o prezentare nouă, dar şi noi standarde, noi servicii şi noi prestaţii pentru clienţii mărcii.
Primele show-room-uri care vor aborda noua imagine vor fi inaugurate în cursul primului trimestru din 2014.
Dacia îşi propune ca procesul de transformare a rețelei sale comerciale din România să fie încheiat în 2015.
Vânzări Dacia pe modele în România în 2013
|
|
Model
|
Unități
|
Noul Sandero (inclusiv Stepway)
|
4 707
|
Noul Logan berlină
|
10 101
|
Noul Logan MCV
|
1 152
|
Sandero 1
|
50
|
Logan 1
|
139
|
Logan MCV 1
|
27
|
Dokker
|
1 564
|
Lodgy
|
670
|
Duster
|
4 647
|
|
|
Logan VAN
|
38
|
Dokker VAN
|
1 795
|
Total
|
24 890
|
Top 10 piețe externe în 2013
|
||
|
Țara
|
Unități
|
1
|
Franța
|
93 803
|
2
|
Germania
|
47 162
|
3
|
Algeria
|
37 290
|
4
|
Turcia
|
36 395
|
5
|
Spania
|
32 288
|
6
|
Maroc
|
30 388
|
7
|
Italia
|
28 098
|
8
|
Belgia
|
17 200
|
9
|
Marea Britanie
|
17 146
|
10
|
Polonia
|
12 208
|
Categorie:
Conținut Auto-TestDrive recomandat: