Știri

BMW M Award 2014: Marc Marquez a câştigat un model exclusiv BMW M4 Coupe

Fotocredit: 

BMW
Marc Marquez - castigator BMW M Award 2014
Marc Marquez a fost imbatabil şi în sezonul 2014 din MotoGP - iar tânărul spaniol a câştigat din nou şi competiţia pentru trofeul BMW M Award. În vârstă de 21 de ani, ibericul a fost pentru al doilea an consecutiv pilotul cu cele mai bune performanţe în calificările clasei-regină a curselor de motociclism viteză, ceea ce i-a adus al doilea premiu BMW M. Trofeul, sub forma unui automobil BMW M exclusiv, personalizat, este decernat de partenerul MotoGP, BMW M GmbH, cu începere din 2003. Performanţele remarcabile reuşite de Marquez în calificările stagiunii 2014 au fost recompensate cu o ediţie specială a noului BMW M4 Coupé.
 
Marquez, care anul trecut a devenit primul debutant ce a câştigat BMW M Award, a dominat sezonul 2014 încă de la început. În calificări spaniolul a fost imbatabil îndreptându-se fulgerător spre cel de-al doilea titlul mondial în MotoGP. Marquez a obţinut pole position la primele şase etape ale sezonului şi astfel punctajul maxim în cursa pentru BMW M Award. Per total, pe parcursul acestui sezon, Marquez s-a aflat de 13 ori pe prima poziţie a grilei de start. Cu un total de 398 de puncte, spaniolul a câştigat ediţia 2014 a BMW M Award cu un avans confortabil. Ceremonia oficială de prezentare a avut loc sâmbătă, cu ocazia ultimei etape MotoGP de la Valencia (Spania). Premiul a fost decernat de Carmelo Ezpeleta, director general Dorna Sports, şi de Thomas Schemera, director de vânzări şi marketing BMW M GmbH.
 
Printre particularităţile speciale ale BMW M4 Coupé, acordat câştigătorului BMW M Award din acest an, se numără culoarea specială BMW Individual "Frozen Red Metallic”, disponibilă oficial în oferta BMW  de anul viitor. Aspectul sportiv şi elegant continuă şi la interior. Tapiţeria integrală cu piele BMW Individual Merino de granulaţie fină în nuanţă Opal White şi echiparea cu lemn nobil BMW Individual de culoare Ash Grain White completează aspectul deosebit. Transmisia M cu dublu ambreiaj cu Drivelogic, frânele M din carbon ceramic şi suspensia M adaptivă garantează caracteristici superioare de condus în orice situaţie.
 
"Ştiind că premiul este acolo la finalul anului îţi oferă o motivaţie specială când concurezi sîmbăta pentru pole position", a declarat Marquez. "Anul acesta a fost o motivaţie suplimentară, pentru că mi-a plăcut foarte mult acest BMW M4 Coupé. Sunt fericit să primesc acest automobil şi, desigur, mă voi bucura de el."
 
"Prezentarea BMW M Award la ultima cursă este dintotdeauna un punct de atracţie a sezonului MotoGP", a declarat Carmelo Ezpeleta, directorul executiv Dorna Sports. "BMW M este un partener important şi de încredere al MotoGP şi este fantastic faptul că pilotul cu cele mai bune performanţe în calificări a fost onorat, pentru a 12-a oară, cu un automobil sport exclusiv şi de înaltă performanţă. Cu BMW M4 Coupé, BMW M GmbH a oferit încă o dată câştigătorului un automobil atractiv, care dispune de cea mai nouă tehnologie şi care combină perfect valorile împărtăşite de MotoGP şi BMW M. Marc Marquez a câştigat BMW M Award 2014 într-o manieră impresionantă. Vreau să profit de această ocazie pentru a-l felicita pentru un sezon absolut remarcabil."
 
"Felicitări lui Marc Marquez pentru această nouă victorie în BMW M Award", a declarat Thomas Schemera, director de vânzări şi marketing BMW M GmbH. "Anul trecut, el a venit ca debutant şi a învins concurenţi mult mai experimentaţi. În 2014, el a ridicat ştacheta din nou, reuşind 13 pole positions. A fost impresionant să vezi cum a evoluat Marc după succesul de anul trecut spre cel din acest sezon. Ca partener al MotoGP, suntem încântaţi să recunoaştem încă o dată realizările lui prin Premiul BMW M. Onorarea pilotului cu cele mai bune rezultate în calificări a devenit o tradiţie importantă pentru noi şi suntem mândri că BMW M Award se bucură de o apreciere deosebită în rândul piloţilor MotoGP. În mod repetat, ei au confirmat că automobilele BMW M sunt premii mult râvnite - şi oferim un nou punct de atracţie în acest an cu noul BMW M4 Coupé."
 
BMW M Award pentru pilotul cu cele mai bune performanţe în calificări este acordat din 2003. Asemenea sistemului de punctaj pentru curse, piloţii primesc, la fiecare week-end de Grand Prix, puncte în funcţie de poziţia ocupată în calificări. Pole position este recompensat cu 25 de puncte, locul al doilea pe grilă primeşte 20 de puncte, locul al treilea marchează 16 puncte - până la un punct pentru locul al 15-lea. Pilotul cu cele mai multe puncte la finalul sezonului câştigă BMW M Award - sub forma unui autpomobil BMW M exclusiv şi personalizat individual. Valentino Rossi şi Casey Stoner sunt actualii deţinători ai recordului, fiecare cu câte trei premii BMW M în palmares. În 2013, Marc Marquez a fost desemnat cel mai tânăr câştigător BMW M Award din istorie şi primul pilot care cucereşte trofeu la primul său sezon în clasa-regină a motociclismului viteză. Acum, Marquez a câştigat BMW M Award pentru a doua oară. Compatriotul său Jorge Lorenzo a câştigat şi el râvnitul trofeu de două ori. Sete Gibernau şi Nicky Hayden şi-au trecut în palmares câte o victorie în BMW M Award.

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: