Știri

BMW a prezentat noile Seria 6 Coupe, Cabriolet şi Gran Coupe

Fotocredit: 

BMW
Noul BMW Seria 6 Gran Coupe
Noile BMW Seria 6 Cabriolet, BMW Seria 6 Coupé şi BMW Seria 6 Gran Coupé trebuie să îndeplinească cele mai înalte aşteptări ale unui automobil sport de lux în privinţa dinamicii, confortului, tehnologiei avansate şi eleganţei şi întăresc prezenţa mărcii într-un segment de piaţă al superlativelor, al pasiunilor şi emoţiilor puternice. Noile modele vor fi prezentate în premieră la Salonul Auto de la Detroit şi îşi vor face debutul pe piaţă, inclusiv în România, în prima parte a anului viitor.
 
BMW oferă o combinaţie unică – o gamă de modele cu trei interpretări diferite: plăcere exclusivistă a condusului decapotabil la BMW Seria 6 Cabriolet, performanţe maiestuoase la BMW Seria 6 Coupé, estetică irezistibilă la BMW Seria 6 Gran Coupé.
 
Noul BMW Seria 6 Cabriolet înseamnă - în egală măsură - plăcerea exclusivistă a condusului unei decapotabile, confortul maiestuos al călătoriei şi atribute de performanţă. Realizat din stofă, soft topul sofisticat de la Seria 6 Cabriolet se evidenţiază prin arhitectura unică de "aripioară", completată de o lunetă din sticlă care se deschide separat, şi oferă posibilităţi nelimitate de utilizare în orice sezon şi un confort acustic de neegalat.
 
Noul BMW Seria 6 Coupé întruchipează caracterul clasic al unui grand tourer exclusivist. Caroseria cu două uşi denotă o estetică atletică şi elegantă, în timp ce ambianţa modernă a interiorului este concepută să poarte patru persoane în experienţa dinamică a condusului. Datorită celor mai noi actualizări ale designului şi sistemului de propulsie, apariţia musculoasă şi potenţialul sportiv ale modelului cu două uşi se bucură de un plus de forţă.
 
Noul BMW Seria 6 Gran Coupé evocă un nou echilibru între excelenţa dinamică, eleganţă şi lux. Cel mai nou membru al gamei BMW Seria 6 combină performanţele sportive şi estetica unui coupé cu funcţionalitatea extinsă a unui automobil cu patru uşi. Proporţiile distinctive şi ampatamentul mai lung potenţează eleganţa exteriorului. Interiorul modelului BMW Seria 6 Gran Coupé oferă confort luxos pe distanţe lungi pentru conducător şi pasageri sub forma a patru scaune full-size şi un al treilea loc în spate care este potrivit pentru călătorii scurte.
 
Designul nou pentru grila BMW a radiatorului, bara faţă şi cea spate accentuează lăţimea caroseriei, precum şi puterea şi robusteţea automobilului. Evacuarea este pusă în valoare prin elemente de decor de dimensiuni mai mari. Nou dezvoltate, farurile LED integrale, disponibile standard,  emană o imagine sofisticată şi vin cu o interpretare nou a eblematicilor faruri duble BMW. Astfel lumina de fază scurtă este emisă din jumătatea superioară a celor două cercuri duble, faza lungă este poziţionată în partea inferioară, iar semnalizatoarele sunt acum integrate în linia de accent superioară. Ca opţiune sunt disponibile farurile LED adaptive cu BMW Selective Beam cu funcţie de asistare a fazei lungi şi efect antiorbire.
 
Modificăril pentru exterior sunt completate şi de o gamă nouă de culori: Jatoba metalizat, Cashmere Silver metalizat, Glacier Silver metalizat, Mediterranean Blue metalizat şi Melbourne Red metalizat - adaugă o notă de prospeţime. Opţional sunt disponibile nou dezvoltatele jante din aliaj, de 20 de ţoli, în design multi-spoke exclusiv.
 
Interiorul oferă o ambianţă exclusivistă şi noi suprafeţe de calitate. O atmosferă unică este asigurată acum prin echiparea cu piele în două culori este disponibilă opţional. Noul display iDrive se remarcă printr-un design modern fără ramă, iar interioul este acum marcat de folosirea suprafeţei negre high-gloss pentru zona centrală de de control a climei.
 
Introducerea liniilor de echipare Design Pure Experience şi Design Pure Excellence aduce un plus de strălucire faţetelor sportive şi luxoase ale noilor BMW Seria 6. Acestea sunt completate de o gamă extinsă de opţiuni BMW Individual, aşa cum este culoarea mată Frozen Brillian White.
 
Sunt disponibile motoare cu şase cilindri dispuşi în linie, diesel sau benzină, şi V8 benzină, toate cu tehnologie BMW TwinPower Turbo. Toate modelele cu motorizare pe benzină beneficiază de un sunet cu un plus de dramatism datorită unui sistem nou de evacuare, disponibil santard, cu clapete pentru reglarea acusticii.
 
Performanţe sportive şi confort călătoriei sunt susţinute de o serie de sisteme inovatoare în segment aşa cum sunt barele stabilizatoare active, Dynamic Drive, Integral Active Steering (direcţie integral activă). Sistemul de tracţiune integrală  BMW xDrive asigură un plus de performanţă dinamică. Cel mai rapid model este  astfel BMW 650i xDrive Coupe care realizează sprintul 0-100 km/h în numai 4,4 secunde suţinut de motorul V8 pe benzină, de 330 kW/450 CP.
 
Cea mai nouă generaţie BMW HeadUp Display promovează concentrarea pe drumul din faţă. Folosind o grafică color 3D acesta oferă informaţii de navigaţie, inclusiv banda care trebuie aleasă, preia mesajele de eroare sau oferă informaţii despre restricţiile de viteză sau depăşire.
 
Variante de model: 

BMW 650i Cabriolet (BMW 650i xDrive Cabriolet): motor V8 pe benzină cu tehnologie BMW TwinPower Turbo (două turbocompresoare, injecţie directă, VALVETRONIC). Capacitate: 4.395 cmc, putere: 330 kW/450 CP la 5.500 rpm, cuplu maxim: 650 Nm între 2.000 şi 4.500 rpm. Acceleraţie [0-100 km/h]: 4,6 secunde (4,5 secunde), viteză maximă: 250 km/h. Consum mediu de combustibil*: 9,1-8,9 l/100 km (9,5-9,3 l/100 km), emisii CO2*: 213-208 g/km (221-217 g/km), standard de emisii: EU6.
 
BMW 640i Cabriolet (BMW 640i xDrive Cabriolet): motor pe benzină, cu şase cilindri dispuşi în linie, cu tehnologie BMW TwinPower Turbo (turbocompresor TwinScroll, injecţie directă, VALVETRONIC). Capacitate: 2.979 cmc, putere: 235 kW/320 CP între 5.800 şi 6.000 rpm, cuplu maxim: 450 Nm între 1.300 şi 4.500 rpm. Acceleraţie [0–100 km/h]: 5,5 secunde (5,4 secunde), viteză maximă: 250 km/h. Consum mediu de combustibil*: 7,9-7,6 l/100 km (8,4-8,0 l/100 km), emisii CO2*: 184-176 g/km (195-187 g/km), standard de emisii: EU6.
 
BMW 640d Cabriolet (BMW 640d xDrive Cabriolet): motor diesel, cu şase cilindri dispuşi în linie, cu tehnologie BMW TwinPower Turbo (turbocompresor în mai mult etape, cu presiune mare, cu geometrie variabilă a turbinei, injecţie directă common-rail). Capacitate: 2.993 cmc, putere: 230 kW/313 CP la 4.400 rpm, cuplu maxim: 630 Nm între 1.500 şi 2.500 rpm. Acceleraţie [0–100 km/h]: 5,5 secunde (5,3 secunde), viteză maximă: 250 km/h. Consum mediu de combustibil*: 5,8-5,4 l/100 km (6,0-5,6 l/100 km), emisii CO2*: 153-144 g/km (158-149 g/km), standard de emisii: EU6.
 
BMW 650i Coupé (BMW 650i xDrive Coupé): motor V8 pe benzină cu tehnologie BMW TwinPower Turbo (două turbocompresoare, injecţie directă, VALVETRONIC). Capacitate: 4.395 cmc, putere: 330 kW/450 CP la 5.500 rpm, cuplu maxim: 650 Nm între 2.000 şi 4.500 rpm. Acceleraţie [0-100 km/h]: 4,6 secunde (4,4 secunde), viteză maximă: 250 km/h. Consum mediu de combustibil*: 8,8-8,6 l/100 km (9,1-9,1 l/100 km), emisii CO2*: 206-199 g/km (217-213 g/km), standard de emisii: EU6.
 
BMW 640i Coupé (BMW 640i xDrive Coupé): motor pe benzină, cu şase cilindri dispuşi în linie, cu tehnologie BMW TwinPower Turbo (turbocompresor TwinScroll, injecţie directă, VALVETRONIC). Capacitate: 2.979 cmc, putere: 235 kW/320 CP între 5.800 şi 6.000 rpm, cuplu maxim: 450 Nm între 1.300 şi 4.500 rpm. Acceleraţie [0–100 km/h]: 5,3 secunde (5,2 secunde), viteză maximă: 250 km/h. Consum mediu de combustibil*: 7,7-7,4 l/100 km (8,2-7,9 l/100 km), emisii CO2*: 180-172 g/km (191-183 g/km), standard de emisii: EU6.
 
BMW 640d Coupé (BMW 640d xDrive Coupé): motor diesel, cu şase cilindri dispuşi în linie, cu tehnologie BMW TwinPower Turbo (turbocompresor în mai mult etape, cu presiune mare, cu geometrie variabilă a turbinei, injecţie directă common-rail). Capacitate: 2.993 cmc, putere: 230 kW/313 CP la 4.400 rpm, cuplu maxim: 630 Nm între 1.500 şi 2.500 rpm. Acceleraţie [0–100 km/h]: 5,3 secunde (5,1 secunde), viteză maximă: 250 km/h. Consum mediu de combustibil*: 5,5-5,2 l/100 km (5,8-5,5 l/100 km), emisii CO2*: 147-139 g/km (154-146 g/km), standard de emisii: EU6.
 
BMW 650i Gran Coupé (BMW 650i xDrive Gran Coupé): motor V8 pe benzină cu tehnologie BMW TwinPower Turbo (două turbocompresoare, injecţie directă, VALVETRONIC). Capacitate: 4.395 cmc, putere: 330 kW/450 CP la 5.500 rpm, cuplu maxim: 650 Nm între 2.000 şi 4.500 rpm. Acceleraţie [0-100 km/h]: 4,6 secunde (4,4 secunde), viteză maximă: 250 km/h. Consum mediu de combustibil*: 8,8-8,6 l/100 km (9,4-9,2 l/100 km), emisii CO2*: 206-199 g/km (219-215 g/km), standard emisii: EU6.

BMW 640i Gran Coupé (BMW 640i xDrive Gran Coupé): motor pe benzină, cu şase cilindri dispuşi în linie, cu tehnologie BMW TwinPower Turbo (turbocompresor TwinScroll, injecţie directă, VALVETRONIC). Capacitate: 2.979 cmc, putere: 235 kW/320 CP între 5.800 şi 6.000 rpm, cuplu maxim: 450 Nm între 1.300 şi 4.500 rpm. Acceleraţie [0–100 km/h]: 5,4 secunde (5,3 secunde), viteză maximă: 250 km/h. Consum mediu de combustibil*: 7,8-7,5 l/100 km (8,2-7,9 l/100 km), emisii CO2*: 182-174 g/km (192-184 g/km), standard de emisii: EU6.
 
BMW 640d Gran Coupé (BMW 640d xDrive Gran Coupé): motor diesel, cu şase cilindri dispuşi în linie, cu tehnologie BMW TwinPower Turbo (turbocompresor în mai mult etape, cu presiune mare, cu geometrie variabilă a turbinei, injecţie directă common-rail). Capacitate: 2.993 cmc, putere: 230 kW/313 CP la 4.400 rpm, cuplu maxim: 630 Nm între 1.500 şi 2.500 rpm. Acceleraţie [0–100 km/h]: 5,4 secunde (5,2 secunde), viteză maximă: 250 km/h. Consum mediu de combustibil*: 5,7-5,4 l/100 km (6,0-5,6 l/100 km), emisii CO2*: 152-143 g/km (158-149 g/km), standard de emisii: EU6.
 
* Date în conformitate cu ciclul de testare EU, pot varia în funcţie de formatul anvelopelor specificate. Toate datele privind performanţele, consumul şi emisiile sunt provizorii.
 
Performanţe sport şi lux - o combinaţie cu tradiţie bogată la BMW

Noua gamă BMW Seria 6 continuă tradiţia BMW privind legendarele automobile de vis, una care se întinde pe mai bine de 75 de ani. Prezentat în 1937, BMW 327 Sports Coupé era cel mai exclusivist model din portofoliul mărcii la acea vreme şi împrumuta ADN-ul sporiv al legendarului BMW 328 care aducea marca în prim-plan pe circuitele internaţionale.
 
Au urmat BMW 503 Coupé şi BMW 507 Roadster, care erau propulsate de primul motor cu opt cilindri cu carte din aluminiu din lumea auto. Cele două modele au fost adevărate simboluri de design ale anilor '50 şi şi-au câştigat numele de „îngerul baroc”. Din 1968, BMW 2800 CS a deschis o eră a automobilelor de lux, care a însemnat o nouă abordare pentru combinarea performanţelor sportive şi a luxului. În anii ce au urmat până în 1973, BMW 3.0 CS, BMW 3.0 CSi şi BMW 3.0 CSL au continuat drumul deschis de 2800 CS. Concepute pentru acţiune în motorsport, aceste trei modele s-au bucurat de numeroşi ani de dominaţie pe scena curselor. Pe şosea, ele au reprezentat un reper de stil şi o expresei a bucurie în performanţe superioare.
 
Cu începere din 1976, aceste caracteristici inconfundabile au fost grupate în portofoliul BMW sub denumirea de model "6". Prima generaţie BMW Seria 6 a strălucit nu numai prin dinamica remarcabilă, ci şi prin tehnologia ultramodernă pentru confort şi siguranţă. Succesorul prezentat în 2003 radia o imagine progresivă, apariţia dinamică fiind completată de o gamă largă de inovaţii. Noile variante ale gamei Seria 6 au deschis noi teritorii - şi au îmbogăţit fundamental experienţa condusului în clasa de lux. Lansarea BMW Seria 6 Cabriolet în 2004 a adus plăcerea condusului într-un automobil sport exclusivist şi, în premieră, plăcerea tehnologiei avansate a fost combinată experienţa unică a condusului decapotat. Cel mai sportiv motor diesel cu şase cilindri din lume, introdus în 2007 pe modelele BMW 635d Coupé şi BMW 635d Cabriolet, a adăugat o altă faţetă atractivă plăcerii condusului oferită de automobilele din acest segment: cuplul şi puterea impresionante într-o combinaţie fără egal cu eficienţa au fost calităţile emblematice.
 
O gamă de modele, trei caractere diferite

Cea mai nouă generaţie BMW Seria 6  departe dinamica, estetica, luxul şi inovaţia. Mai mult, extinderea gamei la trei variante de caroserie a asigurat că plăcerea condusului într-un BMW de lux poate fi experimentată în şi mai multe moduri. BMW Seria 6 Cabriolet, BMW Seria 6 Coupé şi BMW Seria 6 Gran Coupé oferă clienţilor trei caractere distincte - lansarea primului coupé cu patru uşi din istoria mărcii a dat un impuls popularităţii de care se bucura BMW Seria 6. Acum, aproape unul din două automobile BMW Seria 6 nou înmatriculate este un model Gran Coupé. La nivel mondial, aproximativ 80.000 de unităţi din actuala generaţie BMW Seria 6 au fost vândute de la lansarea pe piaţă , în martie 2011.

Etichete: 

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: