Fotocredit:
Ergonomia, spaţiul generos, plăcerea de a conduce emblematică pentru BMW şi o abordare modernă marchează noul BMW Seria 2 Active Tourer.
Ergonomia, spaţiul generos, plăcerea de a conduce emblematică pentru BMW şi o abordare modernă marchează noul BMW Seria 2 Active Tourer. A doua generaţie a versatilului sportiv pentru segmentul compact premium emană dinamică vizuală şi prezenţă impunătoare prin limbajul de design clar al BMW. Interiorul său reproiectat fundamental combină o varietate de posibilităţi de utilizare cu geometria modernă şi un ecran central curbat BMW iDrive în stilul BMW iX. În plus, noul Seria 2 Active Tourer este lider în ceea ce priveşte sistemul de propulsie, asistarea conducătorului, controlul/funcţionarea şi inovaţiile de conectivitate.
Patru variante de model cu tracţiune faţă şi puteri cuprinse între 100 kW/136 CP şi 160 kW/218 CP vor fi disponibile la lansare în februarie 2022. Noul model va fi construit la uzina BMW Group din Leipzig, iar arhitectura automobilului său este concepută pentru a primi atât motoarele termică, cât şi sistemele de propulsie electrificate. Două modele plug-in hybrid vor fi adăugate în gama la câteva luni după lansare.
Design: caracter de crossover modern, partea frontală distinctivă, proporţii extinse dinamic
Designul exterior al noului BMW Seria 2 Active Tourer reuneşte atribute life-style şi rafinamentul estetic într-un crossover modern. Disegnul clar şi redus al suprafeţelor emană abilităţi sportive şi prezenţă sigură. În partea frontală a maşinii, aceste calităţi sunt exprimate cel mai bine prin grila BMW, cu dimensiunile sale crescute, şi contururile subţiri ale farurilor. Noul BMW Seria 2 Active Tourer este disponibil standard cu faruri LED integrale. Farurile LED adaptive cu funcţie de lumină de viraje, faza lungă cu sistem matrix antiorbire, lumini de oraş, mod de funcţionare pentur autostradă şi lumină de vreme nefavorabilă sunt pe lista de opţiuni.
Montanţii A, mult mai înclinaţi în comparaţie cu ai predecesorului, o grafică extinsă a geamurilor laterale, mânerele discrete ale uşilor, în stilul celor mai noi modele ale mărcii, şi montanţii C subţiri au rolul lor în silueta dinamică a noului automobil. Umerii uşilor nou concepuţi din jurul montanţilor A creează o vizibilitate îmbunătăţită. Cu umerii săi largi şi stopurile LED subţiri, partea din spate a noului BMW Seria 2 Active Tourer realizează o imagine puternică. Ţevile de eşapament ale evacuării sunt integrate în difuzor, la vedere, la toate variantele de model.
În funcţie de varianta de model, jantele de 16 sau 17 ţoli, din aliaj uşor, sunt disponibile standard. Opţional sunt disponibile jante din aliaj uşor de până la 19 ţoli. Noul BMW Seria 2 Active Tourer poate fi comandat şi în echipare Luxury Line sau cu un pachet M Sport ca alternative la specificaţia de bază. Pentru exterior sunt disponibile două culori nemetalizate şi nouă metalizate.
Ambianţă premium modernă şi interior ergonomic şi multifuncţional
Dimensiunea şi versatilitatea interiorului noului BMW Seria 2 Active Tourer sunt subliniate de reproiectarea fundamentală introdusă odată cu a doua generaţie a modelului. Geometria cockpitului şi o mulţime de detalii îşi iau reperele din conceptul interior al avanpostului tehnologic BMW iX. Aceasta creează o ambianţă premium modernă, ale cărei caracteristici-cheie includ panoul de instrumente subţire, ecranul central curbat BMW, cotiera "plutitoare" cu panou de control integrat şi o reducere generală a numărului de elemente fizice de control.
Spaţiul de sub cotieră este folosit drept compartiment de depozitare, în timp ce zona din faţa lui găzduieşte suporturi de dimensiuni generoase pentru pahare şi un spaţiu nou conceput pentru smartphone. Telefonul rămâne vizibil conducătorului şi pasagerului din faţă, iar ca opţiune poate fi încărcat wireless.
Comparativ cu predecesorul său, noul BMW Seria 2 Active Tourer oferă ocupanţilor celor cinci locuri ale sale un confort vizibil mai bun pe distanţe lungi. Scaunele multireglabile nou dezvoltate pot fi comandate opţional şi cu Sensatec perforată sau piele Vernasca. De asemenea, pe lista de opţiuni sunt scaune sport cu zone proeminente de suport şi umeri, reglare electrică a scaunelor (inclusiv funcţia de memorie), suport lombar şi o funcţie de masaj. Confortul acustic şi protecţia ocupanţilor au fost sporite şi ele. La conceptul integrat de siguranţă pasivă se adaugă un nou airbag între conducător şi pasagerul din faţă.
O serie de spaţii de depozitare şi scaunele spate multireglabile contribuie, de asemenea, la funcţionalitatea automobilului în utilizarea de zi cu zi şi în călătoriile mai lungi. Cu spătarele spate în poziţia lor de încărcare, capacitatea portbagajului creşte cu până la 90 de litri. De asemenea, scaunele spate pot să culiseze înainte cu până la 13 centimetri. Aceasta şi spătarele scaunelor spate divizate/rabatabile în raport 40:20:40 oferă un compartiment de încărcare care poate fi utilizat pentru o multitudine de scopuri. Capacitatea portbagajului este de 470-1.455 litri la BMW 218i Active Tourer şi BMW 218d Active Tourer şi de 415-1.405 litri la BMW 220i Active Tourer şi BMW 223i Active Tourer. Operarea automată a hayonului este dotare standard, în timp ce sistemul de remorcare acţionat electric poate fi comandat opţional.
Climatizare automată pe două zone, volan sport şi BMW Maps ca dotări standard
Caracterul premium modern al noului BMW Seria 2 Active Tourer este subliniat şi de specificaţiile sale standard extinse. Împreună cu sistemul de navigaţie BMW Maps, specificaţia standard include patru porturi USB-C şi o priză de alimentare 12V atât în consola centrală, cât şi în portbagaj, control automat al climei pe două zone, volan Sport îmbrăcat în piele, senzor de ploaie cu control al ştergătorului de parbriz şi activarea automată a farurilor, un număr mult mai mare de sisteme de asistare a condusului în comparaţie cu modelul precedent şi asistenţă la parcare cu cameră de asistare la marşarier.
Pachetele de echipamente nou structurate permit personalizarea foarte specifică a automobilului. Clienţii pot comanda benzi decorative de interior de înaltă calitate, precum şi suprafeţe Sensatec pentru panoul de instrumente şi umerii uşilor faţă, cu cusături de contrast. Alţi factori care contribuie la caracterul premium iluminare ambientală sofisticată, trapa panoramică din sticlă şi un sistem de sonorizare Harman Kardon.
BMW Seria 2 Active Tourer: siteme de propulsie moderne
Noul BMW Seria 2 Active Tourer dispune de un set de sisteme de propulsie avansate. Motoarele termice vast actualizate sporesc plăcerea de a conduce, reducând în acelaşi timp consumul de combustibil şi emisiile. Ultima generaţie a transmisiei Steptronic cu dublu ambreiaj, cu şapte trepte - acum standard pentru toate variantele de model - este, de asemenea, extrem de eficientă. O nouă versiune a tehnologiei mild-hybrid 48V îşi face debutul la BMW 223i Active Tourer şi BMW 220i Active Tourer. Motorul electric starter-generator integrat acum în cutia de viteze automată completează motorul termic printr-o creştere a puterii de 14 kW/19 CP.
Noul BMW 223i Active Tourer are o putere de 160 kW/218 CP (generată împreună de motorul termic de 150 kW/204 CP şi sistemul de propulsie electric de 14 kW/19 CP), iar BMW 220i Active Tourer dezvoltă 125 kW/170 CP (generat în comun de motorul termic de 115 kW/156 CP şi de sistemul de propulsie electric de 14 kW/19 CP). De asemenea, disponibil de la lansare este BMW 218i Active Tourer, care oferă 100 kW/136 CP.
Toate motoarele pe benzină beneficiază de ce mai sofisticată combinaţie a sistemlor de control al admisiei de aer – sistem turbo (twin-scroll pentru 223i), Dublu-VANOS şi Valvetronic pentru controlul precis al supapelor de admisie şi evacuare, la care se adaugă injecţie directă de mare presiune. Motorul diesel care alimentează noul BMW 218d Active Tourer foloseşte pistoane cu frecare redusă şi două turbine cu eficienţă sporită. Putere maximă este de 110 kW/150 CP.
Portofoliul se va extinde în vara anului 2022, prin adăugarea a două modele plug-in hybrid. Acestea vor avea pentru prima dată tehnologia BMW eDrive de generaţia a cincea, care le va spori dinamica şi le va oferi o autonomie electrică semnificativ mai mare.
Sportivitate şi confort pe distanţe lungi într-o armonie perfectă
Tehnologia şasiului noului BMW Seria 2 Active Tourer a fost proiectată pentru a oferi experienţa sportivă tipică BMW, combinată cu niveluri impresionante de confort al călătoriei în orice situaţie. Cu o construcţie a caroseriei care reduce masa în timp ce creşte rigiditatea, ampatamentul lung şi ecartamentele mai largi decât ale predecesorului, designul de bază al maşinii oferă modelul ideal pentru utilizare.
Precizia şi agilitatea direcţiei au fost îmbunătăţite prin actualizări specifice pentru puntea faţă cu un braţ transversal şi puntea spate cu triplu braţ. Funcţia de control al patinării roţilor faţă ARB, disponibilă standard, îmbunătăţeşte atât tracţiunea, cât şi stabilitatea direcţională. Sistemul de frânare integrat este o altă caracteristică nouă, precum şi amortizarea suplimentară cu răspuns variabil în funcţie de cursă pentru puntea faţă. Suspensia M adaptivă opţională include amortizare selectivă în funcţie de frecvenţă, direcţie sport şi o coborâre cu 15 milimetri a gărzii la sol.
O gamă extinsă de sisteme de condus automatizat şi parcare
Cea mai mare selecţie de sisteme de condus automatizat şi parcare oferită până acum pentru un model BMW din segment compact este disponibilă pentru noua generaţie a BMW Seria 2 Active Tourer. Specificaţia standard include tempomat cu funcţie de frânare. Aceasta din urmă reacţionează acum şi la traficul care se apropie la virarea la stânga, dar şi la pietoni şi biciclişti la virarea la dreapta. Asistentul de parcare, inclusiv camera de asistare la marşarier şi asistentul de marşarier, reprezintă o altă echipare standard. Opţiunile includ asistentul de control al direcţiei şi al benzii, tempomatul automat cu funcţie Stop&Go, navigaţie activă, funcţia de avertizare la ieşire, BMW Head-Up Display şi funcţiile Surround View, Remote 3D View, BMW Drive Recorder şi Remote Theft Recorder.
Funcţiile existente pot fi îmbunătăţite sau extinse prin intermediul actualizărilor software la distanţă (Remote Software Upgrade).
Noul BMW iDrive debutează în segmentul compact premium
Noua generaţie a sistemului de control/funcţionare iDrive, inclusă aici pentru prima dată într-un model BMW compact, se bazează pe sistemul de operare BMW 8. Se conectează standard cu ecranul central curbat BMW - cu grafică şi structură de meniu de ultimă oră - şi Asistentul Personal Inteligent BMW cu o gamă extinsă de funcţii. Gruparea complet digitală a ecranului central curbat BMW este formată dintr-un afişaj de informaţii de 10,25 ţoli (26,04 cm) şi un afişaj central cu diagonala ecranului de 10,7 ţoli (27,18 cm). Noul BMW iDrive este construit în jurul controlului tactil intuitiv şi al controlului vocal.
Noile My Modes reunesc setările automobilului selectate individual cu universurile relevante de experienţă la interior. Sistemul de navigaţie BMW Maps bazat pe cloud poate fi comandat ca opţiune cu funcţia Augmented View de pe afişajul de control. Camera interioară le permite celor de la bord să facă instantanee în timpul unei călătorii şi să şi le trimită pe smartphone-uri. Noii clienţi ai BMW Seria 2 Active Tourer pot utiliza şi un Personal eSIM conceput să funcţioneze cu noua tehnologie mobilă 5G, precum şi BMW ID pentru individualizarea experienţei de utilizator şi integrarea îmbunătăţită a smartphone-urilor cu Apple CarPlay şi Android Auto.
Categorie: