Știri

Acesta este noul Porsche Panamera - iată primele imagini și detalii

Fotocredit: 

Porsche
Noul Porsche Panamera 2017
Porsche a dezvăluit în sfârșit noua generație Panamera, sedanul cu alură evidentă de coupe înfățisându-ne un exterior cu o evoluție evidentă, dar nu radicală, precum și un interior total schimbat estetic, dar și înțesat de tehnologie de ultimă oră.
 
Și cum noutățile de design sau cele aduse de tehnologiile de la bordul noului Panamera nu erau de-ajuns, în ziua lansării sale Porsche a anuțat faptul că noul model este și cea mai rapidă berlină cu patru uși pe circuitul de la Nurburgring, cu timpul de 7min38sec obținut pe legendara variantă Nordschleife.
 
Estetica exteriorului duce mai departe imaginea unui Panamera deja consacrat în ochii iubiroilor mărcii germane, designerii Porsche concentrându-se mai tare la modificările aduse părții posterioare, acolo unde blocurile optice înguste și unite print-o linie fină ne aduc aminte de noul 911, fără doar și poate. Partea frontală este pusă în evidență de farurile imense care poartă "semnătura" luminilor de zi cu patru elemente.
 
Față de vechea generație noul Porsche Panamera este cu 34 de mm mai lung,cu6 mm mai lat și cu jumătate de centimetru mai înalt, oferi cu 30 mm mai mult spațiu pentru genunchii pasagerilor de pe scaunele spate. Portbagajul a câștigat și el un plus de 50 de litri la capitolul volum, contribuind la sporirea practicalității noului model. Greutatea mașinii a fost dusă simțior în jos, grație folosirii noii platforme MSB dedicate modelelelor aparținând brandurilor "high-end" ale Grupului Volkswagen.
 
Interiorul este însă capitolul ce redefinește noul Panamera, designerii și inginerii Porsche transformând radical atât planșa de bord cât și consola centrală, find date uitării zecile de butoane fizice prezente la vechea generație. Un display tactil imens este amplasat în partea centrală a planșei de bord, în timp ce o serie de butoane capacitive permit comandarea funcțiilor esențiale, pe consola centrală. Ceasurile clasice de bord au fost și ele înlocuite de o serie de ecrane rotunde, iar volanul găzduiește un satelit de comandă pentru modurile de rulare ale mașinii, la fel ca la noul 718 Boxster.
 
Pasagerii spate au la dispoziție o zonă de control pentru sistemul de infotainment și pentru funcțiile climatizării, amplasată pe consola centrală ce desparte cele două scaune individuale.
 
Sub capota noului Panamera vor sta motoare turbo de cea mai nouă generație, de cilindree mai mică, dar care oferă cifre de putere și cuplu și implicit de performanțe superioare vechilor propulsoare.
 
Varianta de bază va fi Panamera 4S, cu al său motor de 2.9 litri turbo, V6, care produce 440 de CP și 550 Nm cuplu maxim. Acesta poate accelera mașina de la 0 la 100 de km/h în 4.2 secunde, dacă se bifează n configurator pachetul suplimentar Sport Chrono. Versiunea de vârf este reprezentată de Panamera Turbo, cu al său V8 de 4.0 litri ce furnizează 550 de CP și 770 de Nm cuplu motor maxim. Fantasticele cifre de putere și cuplu permit o accelerație de la 0 la 100 de km/h în doar 3.6 secunde.
 
Porsche nu uită de fanii motoarelor diesel, păstrând și în noua familie varianta Panamera 4S Diesel, propulsat de un V8 de 4.0 litri ce dezvoltă 422 de CP și 850 de Nm cuplu maxim. Accelerația de la 0 la 100 de km/h se face în 4.3 secunde.

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: