Știri

Viitoarele modele hibrid Mercedes-Benz vor purta în denumire sufixul "EQ Power"

Fotocredit: 

Mercedes-Benz
Toate viitoarele modele plug-in hybrid Mercedes-Benz vor purta în denumire sufixul "EQ Power", primul automobil ce va afișa pe capacul portbagajului respectivul logo urmând a fi noul S-Class facelift, în versiunea sa "verde".
 
Anunțul legat de strategia în cauză a venit inserat printre rânduri în comunicatul de presă ce anunța lasarea noului monopost de Formula 1 W08 EQ Power+, Mercedes-Benz lăsând să se înțeleagă faptul că modelul de anul acesta, pilotat de Lewis Hamilton și Valtteri Bottas, va fi și primul exponent al unei viitoare familii plug-in hybrid dezvoltate de divizia Mercedes-AMG.
 
Mașinile de performanță Mercedes-AMG, propulsate de un tandem hibrid, vor purta în denumire expresia "EQ Power+", pentru a sublinia accentul evident pus pe caracteristicile sportive.
 
Reprezentând inițialele expresiei "Electric Intelligence" și derivat indirect din sloganul Mercedes-Benz "Emotion and Intelligence", brandul EQ a fost consacrat o dată cu lansarea conceptului Generation EQ lansat în toamna lui 2016 la Salonul Auto de la Paris. Materializat printr-un SUV 100% electric, Generation EQ prefigurează primul model electric ce va fi lansat de către germani în anul 2019 și care promite o autonomie de 500 de km.
 
Ambițiile Mercedes-Benz vizează lansarea a nu mai puțin de 10 modele electrice, până în anul 2025.
 
Mercedes-Benz Generation EQ
 
 

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: