Știri

Toyota și Lexus au vândut peste 200.000 de mașini hibrid în Europa, în primul semestru din 2017

Fotocredit: 

Toyota
Toyota C-HR Hybrid
Vânzările de modele hibrid au reprezentat 40% din totalul raportat de Toyota Motor Europe pe primul semestru din 2017. Astfel, din cele 527.000 de unități Toyota și Lexus livrate clienților de pe Vechiul Continent nu mai puțin de 208.300 de exemplare au purtat logo-ul "Hybrid".
 
Creșterea cifrei de vânzări pentru modelele hibrid a marcat un plus de nu mai puțin de 44% față de perioada ianuarie-iunie 2016, semn că europenii renunță ușor ușor la apetitul pentru modele diesel și își îndreaptă atenția spre mașinile "verzi". Totuși, situația stă complet invers în Europa de Est, acolo unde doar 9% dintre mașinile Toyota sau Lexus vândute au fost în versiune hibridă.
 
Cel mai bine vândut model hibrid de la Toyota a fost noul SUV C-HR, versiune ce a ajuns la peste 52.000 de clienți din Europa, în condițiile în care totalul vânzărilor sale a depășit cu puțin cifra de 68.000 de unități. C-HR a depășit așadar "clasicele" Auris Hybrid și Yaris Hybrid, pariul japonezilor pe eliminarea motorizării diesel din portofoliul noului SUV fiind de departe unul câștigător.
 
Lexus se bazează ca deobicei pe vânzările modelelor sale hibrid, proporția acestora din totalul librărilor ajungând la 63% în Europa. Europenii din vest au ales în proporție de 99% un Lexus hibrid.
 
Iată pe scurt cam care este statistica vânzărilor Toyota și Lexus în Europa, în perioada ianuarie-iunie 2017:
  • Totalul vânzărilor de modele hibrid: 208,300 (+44%)
  • Cota ocupata de masini hibrid: Europa de Vest : 50% - Europa de Est : 9%
Vânzările Toyota
  • Top vânzări: Yaris Range (108,700); Toyota C-HR Range (68,700) ; Auris Range (67,000) ;
  • Top creșteri: Toyota C-HR Hybrid (new); PROACE (+223%); Mirai (+62%) ; Hilux (+36%);
  • Top modele hibrid : Toyota C-HR (52,400), Yaris Hybrid (47,500); Auris Hybrid (43,100); RAV4 Hybrid (29,900)
  • Totalul vânzărilor: 491.000
  • Totalul vânzărilor de modele hibrid: 185,500 (+52%)
  • Cota ocupata de masini hibrid: Europa de Vest : 47% - Europa de Est : 9%
Vânzările Lexus
  • Top vânzări: NX Range (13,400); RX Range (8,900); CT200h (4,400)
  • Top creșteri: GX (+10%) ; NX (+6%) ;
  • Top modele hibrid: NX Hybrid (9,900); CT200h (4,400) ; RX Hybrid (4,000)
  • Totalul vânzărilor: 36.000
  • Totalul vânzărilor de modele hibrid: 22,800 (-1%)
  • Cota ocupata de masini hibrid: Europa de Vest : 99% - Europa de Est : 6%
 

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: