Știri

Porsche aplică "rețeta" 718 și pentru noul Cayman

Fotocredit: 

Porsche
Noul Porsche 718 Cayman S
Porsche aplică "rețeta 718" și pe noua generație Cayman, la doar câteva săptămâni distanță de premiera mondială a noului 718 Boxster. Astfel, cel mai mic coupe din portofoliul constructorului german primește motorul turbo în patru cilindri, alături de o schimbare estetică similară.
 
Montat central, în fața punții spate, motorul de 2.0 litri turbo produce 300 de CP și 380 Nm cuplu maxim dacă vorbim de versiunea 718 Cayman, valori ce permit o accelerație de la 0 la 100 de km/h în 4.7 secunde, în cazul în care mașina este dotată cu pachetul opțional Sport Chrono. Cuplul motor este transmis la roți prin intermediul unei cutii de viteze cu dublu-ambreiaj PDK.
 
Cei care vor și mai multă sportivitate au la dispoziție noul Porsche 718 Cayman S, propulsat de un motor turbo de 2.5 litri , turbo, ce împrumută tehnologia turbinei cu geometrie variabilă de pe 911. Astfel "dotat", 718 Cayman S accelerează de la 0 la 100 de km/h în 4.2 secunde, tot în configurația Sport Chrono Package. Viteza maximă a lui 718 Cayman se oprește la 275 de km/h, în timp ce versiunea S poate ajunge la 285 de km/h.
 
Pentru a se ridica la noile performanțe oferite de motoare, suspensiile și trenul de rulare ale noilor 718 Cayman și 718 Cayman S au fost revizuite radical, oferind un comportament dinamic de invidiat. Pachete opționale Sport Chrono și PASM oferă și mai mult, permițând șoferului alegerea celui mai potrivit mod de rulare.
 
Sistemul de frânare utilizează discuri de frână de 330 de mm diametru pe față și de 299 mm pe spate, 718 Cayman folosind un sistem prezent pe vechea generație Cayman S, în timp ce noul 718 Cayman S folosește etrierele cu patru pistonașe de pe 911.
 
Interiorul este același cu cel de pe 718 Boxster, Porsche oferind în standard sistemul de infotainment PCM (Porsche Communication Management), a cărei interfață grafică este afișată pe ecranul tactil din partea superioară a consolei centrale. Porsche PCM include un performant sistem audio de 150 de watti, în timp ce opțional se poate comanda tehnologia Connect care oferă conectivitate cu device-urile mobile iPhone prin intermediul aplicației Apple CarPlay.
 
Noile Porsche 718 Cayman și 718 Cayman S pot fi deja comandate, primele livrări urmând a avea loc spre sfârștiul lunii septembrie 2016. În Germania, 718 Cayman costă de la 51.623 de euro în sus, în timp ce prețul de start pentru 718 Cayman S este de 64.118 euro, TVA inclus.

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: