Fotocredit:
Volvo
Iubitorii mărcii Volvo vor putea comanda în scurt timp SUV-ul XC90 T8 Twin Engine în versiunea Polestar Performance Optimisation, noul model devenind unul dintre cele mai puternice și mai "curate" modele din segmentul său.
Inginerii diviziei Polestar, 100% achiziționată anul trecut de către Volvo, au dus puterea ansamblului hibrid la 421 de CP (față de cei "doar" 407 furnizați pe versiunea normală), în timp ce cuplul motor maxim a ajuns la 680 de Nm, cu 40 mai mulți față de modelul stock. Creșterea valorilor de putere și cuplu permit o accelerație de la 0 la 100 de km/h în doar 5.5 secunde, păstrându-se însă valorile de consum (cel mediu în modul combinat fiind de doar 2.1 l/100km), dar și autonomia în modul 100% electric (43 de km).
Modificările aduse ansamblului propulsor nu sunt singurele operate sub umbrela "Polestar Performance Optimisation", SUV-ul suedez beneficiind și de un tren de rulare regândit și axat pe sportivitate, de un răspuns mult mai rapid al accelerației sau al cutiei de viteze în momentul schimbărilor de trepte. Legat de cutia de viteze, o altă modificare adusă de inginerii Polestar permite menținerea treptei de viteză în momentul rulării rapide pe viraje, evitându-se astfel dezechilibrele dinamice de repartizare a maselor cauzate de schimbarea treptelor.
Categorie:
Conținut Auto-TestDrive recomandat: