Știri

Va asambla oare Ford la Craiova și noile Ka și EcoSport?

Fotocredit: 

Ford
Noul Ford EcoSport 2016
Conform unor surse din interiorul fabricii Ford de la Craiova, constructorul american ar avea de gând să asambleze aici alte două modele, alături de B-MAX. Este vorba de noua generație Ka, precum și de mini SUV-ul EcoSport. Oficialii Ford au refuzat să comenteze zvonurile, spunând că nu au pentru moment nimic de comunicat pe acest subiect.
 
Este binecunoscută situația nu tocmai fericită a uzinei Ford din Craiova, considerată drept "o parte critică a activităților din Europa", dată fiind scăderea vânzărilor pentru B-MAX. Capacitatea de producție anuală a fabricii este de 300.000 de unități, în timp ce în 2015 au fost vândute doar puțin peste 46.000 de exemplare B-MAX, cu 14% mai puține față de 2014. În același timp vânzările EcoSport, relansat în Europa după un facelift cerut de nemulțumirile iscate de prima generație, au crescut cu peste 300%, până la peste 46.000 de unități.
 
Atât noua generație Ka (sub denumirea Figo), cât și EcoSport sunt produse în fabrica pe care Ford o deține în orașul indian Chennai, fiind de aici exportate în Europa sau America de Sud. La Craiova sunt produse, pe lângă B-MAX, motoare EcoBoost de 1.0 litru și de 1.5 litri.
 
Recent, Ford a anunțat un plan de eficientizare a activităților sale din Europa, în scopul scăderii cheltuielilor și implicit al creșterii profitului.

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: