Fotocredit:
Toyota
Toyota va rechema în service toate exemplarele Mirai vândute până acum, modelul pus în mișcare cu ajutorul pilelor cu hidrogen având unele probleme legate de voltajul generat de respectivul ansamblu propulsor.
Astfel, în anumite situații particulare, cum ar fi decelerațiile la coborârea pantelor cu sistemul de cruise control activat, tensiunea electrică generată de celulele cu hidrogen poate depăși maximul voltajului calculat de ingineri pe hârtie. Toyota MIrai folosește pentru propulsie un motor electric alimentat de un complex sistem ce generează electricitate prin reacțiile dintre hidrogen și oxigen, fapt pentru care pe țeava sa de așapament nu este eliminată decât ...apă.
Rechemearea în service pentru cele aproximativ 2.800 de unități vândute în întreaga lume va rezolva problema printr-un update de soft, respectiva operațiune urmând a dura nu mai mult de jumătate de oră.
Pentru moment nu se cunosc eventuale incidente cauzate de problema descrisă mai sus, compania japoneză nefiind dispusă să ofere mai multe detalii legate de recall.
Categorie:
Conținut Auto-TestDrive recomandat: