Fotocredit:
tachefoto.ro
Lupta pentru titlurile naționale în Campionatul Național de Karting al României a fost una foarte strânsă și în actualul sezon. În weekend-ul 3 - 4 octombrie, pe circuitul Speed Park din Bacău, se desfășoară etapa decisivă pentru stabilirea campionilor din 2015.
Sezonul 2015 din Campionatul Național de Karting al României, organizat de Federația Română de Karting, a început în luna mai la București și a continuat apoi cu o etapă la Bacău, două la Târgu Secuiesc și încă una pe circuitul AMCKart din București. Finalul de campionat va avea loc, între 3 și 4 octombrie, pe circuitul Speed Park din Bacău, acolo unde se vor decide și campionii celor cinci clase.
La clasa Promo BB, dedicată piloților cu vârste între 5 și 7 ani, lupta este una extrem de disputată. După etapa de la București, Luca Savu (Transkart Racing) a preluat conducerea din nou cu un total de 108 puncte, dar următorii trei clasați sunt la doar 6 puncte în spate. Denisa Mureșan (Real Racing) și David Kiss (CSSK) au ambii 104 puncte, iar David Drăgan (JMS Performance) are 102 puncte, ceea ce face ca lupta pentru câștigarea clasei să fie una extrem de disputată.
“Proiectul inițiat de Federația Română de Karting pentru susținerea copiilor care-și doresc să participe la competiții a dat rezultate. Am reușit să atragem un număr mare de copii și cursele sunt foarte spectaculoase. Vom continua susținerea celor mici cu motoare, anvelope și alte facilități și în sezonul 2016, pentru că ei reprezintă viitorul acestui sport”, a spus Lucian Ștefan, președintele Federației Române de Karting.
La clasa Pufo, dedicată piloților cu vârste între 6 și 8 ani, cele mai mari șanse la titlu le are Mihai Șuteanu (Tomis Kart), care a acumulat în primele cinci etape ale sezonului 133 de puncte. Vlad Ceanga (Real Racing) și Mihnea Tudorancea (CSSK) se află pe următoarele două locuri cu 112, respectiv 83 de puncte.
La clasa Mini, după etapa de la București, Andrei Carcea (BRT) a adunat 125 de puncte și pleacă din postura de favorit în lupta cu Rareș Cărbunaru (JMS Performance) și Matia Curuia (JMS Performance), campion anul trecut la clasa Pufo.
La clasa KFJ, Daniel Vasile este principalul favorit, după victoria de la București. Pilotul Real Racing are un avans de 28 de puncte față de Alexander Prelea (JMS Performance), iar Nicholas Pascu (CSSK) se află la doar un punct în spate, pe poziția a treia.
La clasa KZ2, Aldrin Opran (JMS Performance) este lider cu un total de 103 puncte, fiind urmat Viktor Ștefan (CSSK), vicecampionul de anul trecut, cu 83 de puncte. Andrea Raimondi (Red Motor) este pe trei cu 61 de puncte.
Ultima etapa a Campionatului Național de Karting al României din sezonul 2015 se va desfășura în weekendul 3 – 4 octombrie pe circuitul Speed Park din Bacău, locul unde este programată, o săptămână mai târziu, și Cupa României. “Sezonul 2015 se va încheia pe circuitul Speed Park, pe 10 – 11 octombrie, cu Cupa României la Karting și tot în același weekend vom organiza și Gala Campionilor, care se va desfășura, sâmbătă 10 octombrie, în incinta Speed Park. Cred că este un moment bun pentru a atrage cei mai buni piloți de karting din România și ai premia pe cei care au câștigat titlurile naționale”, a adăugat președintele Federației Române de Karting.
Programul ultimei etape din Campionatul Național de Karting al României începe sâmbătă, 3 octombrie, de la ora 09:00 cu sesiunea de încălzire. Antrenamentele calificative sunt programate de la ora 11:50, iar manșele de calificare de la ora 14:00. Duminică, în ziua decisivă, programul începe tot cu sesiunea de încălzire la ora 09:00. Prezentarea piloților va avea loc la ora 10:15, iar prima manșă de concurs începe la ora 10:40. Festivitatea de premiere este programată la ora 15:45.
Categorie:
Conținut Auto-TestDrive recomandat: