Teste

Test Drive BMW i3 60 Ah

Fotocredit: 

Auto-TestDrive
 
Ca să parafrazăm un citat celebru – “viitorul va fi electric sau nu va fi deloc”. Cam așa se prezintă la ora actuală lucrurile în birourile unde se iau decizii strategice privind automobilele deceniului următor. Scandalul Dieselgate a accelerat și mai tare cursa marilor constructori în dezvoltarea de mașini electrice, anunțurile ce conțin sintagma “un automobil electric revoluționar” fiind mai dese ca niciodată.
 
Dacă neglijăm Tesla, Renault și Nissan pot fi considerate de departe cele mai de succes mărci cu ale lor ZOE și LEAF, în timp ce în liga producătorilor premium BMW a fost constructorul cel mai curajos, dezvoltând și lansând ulterior pe piață, în 2013, “revoluționarul” i3.
 
Așadar, vreme de câteva zile ne-a fost partener de călătorii urbane și nu numai un BMW i3 în versiunea sa cu baterie de capacitate de 60 Ah, ce poate stoca 21.6 kWh ca și energie electrică.
 
1. Prezentare generală
 
Anul 2011 a marcat nașterea unui nou brand păstorit de către BMW. Purtând indicativul “i”, noua divizie a primit mână liberă în a dezvolta primele modele electrice cu sigla constructorului bavarez, accentul urmând a fi pus pe eficientizarea radicală a întregului ansamblu în mișcare pe care-l numim de mai bine un secol “automobil”. Cum se poate face acest lucru? Simplu – folosind cele mai ușoare materiale în construcția sa, dar și utilizând cele mai noi tehnologii atunci când vine vorba de propulsia electrică.
 
Primele rezultate palpabile produse de BMW i au putut fi admirate în 2011 cu ocazia Salonului Auto de la Frankfurt, sub forma conceptelor i3 și i8. Doi ani mai târziu ambele concepte deveneau mașini de serie, brandul BMW i oferind astfel primele sale modele ce puteau fi configurate cu adevărat de orice client amator de automobile “verzi”.
 
Test Drive BMW i3 60 Ah (01)
 
Și dacă BMW i8 “joacă” în liga super-mașinilor cu performanțe mai mult decât sportive, dar și cu un preț ce sare cu mult peste pragul de 100.000 euro, BMW i3 s-a dovedit a fi un produs din ce în ce mai popular pe piața automobilelor 100% electrice, atât prin oferta sa de soluții propulsoare, cât și prin prețul ce este oarecum accesibil unor categorii de clienți nu extrem de bogați.
 
BMW i3 nu este numai un automobil eco datorită propulsiei sale electrice care nu aruncă în atmosferă compuși sau particule ce ies în mod normal pe țevile de eșapament ale mașinilor cu motor termic, dar și prin faptul că în procesul de construcție și asamblare se ține cont de protecția mediului, prin utilizarea unor surse de energie regenerabilă sau a materialelor reciclate și ulterior reciclabile.
 
Este binecunoscut faptul că i3 este construit folosindu-se o combinație de plastic ranforsat cu fibră de carbon (CFRP) și aluminiu, însă puțină lume știe că până și o parte din fibra de carbon folosită este una reciclată. Astfel, resturile rămase din construcția părților cu rol de protecție în caz de accident nu sunt aruncate, ci utilizate la fabricarea plafonului, pentru reducerea la maximum a greutății.
 
Grija pentru economisirea fiecărui gram la capitolul greutate se poate vedea, spre exemplu, la brațele decupate ale stergătoarelor de parbriz sau sub capota față, acolo unde, în locul motorului, compartimentul rezervoarelor de lichid de frână sau pentru spălarea parbrizului este acoperit cu un capac din plastic decupat la rândul său și prins nu în șuruburi, ci cu “ariciul” clasic pe care-l regăsim mai degrabă în industria textilă.
 
Test Drive BMW i3 60 Ah (02)
 
Greutatea totală a unui i3, cu tot cu șofer, nu depășește astfel 1.270 de kg, o performanță cel puțin spectaculoasă dacă ne gândim la faptul că ansamblul de baterii nu este un element tocmai ușor. Spre comparație, un Renault ZOE sare lejer de 1.500 de kg, în condițiile în care dimensiunile celor două automobile electrice sunt oarecum similare.
 
La interiorul mașinii se folosesc nenumărate materiale organice care mai de care mai exotice, dar prietenoase cu mediul în același timp. Lemnul de pe planșa de bord provine de la o specie de eucalipt ce crește extrem de rapid, suprafața sa rezistând “by default” la umezeală, tapițeria scaunelor și a fețelor uși utilizează lână, un material extrem de eficient în reglarea temperaturii suprafeței respective, iar pielea ce intră în combinație cu materialul textil este tratată cu ulei obținut din frunze de măslin, reciclate și ele. Nu în ultimul rând în componența planșei de bord și a fețelor de uși mai intră un material cu textură cel puțin ciudată, născut din utilizarea kenafului – un extract obținut din nalbă, plantă recunoscută pentru performanțele sale impresionante în materie de absorbție a CO2-ului din atmosferă.
 
Test Drive BMW i3 60 Ah (03)
 
Oferit inițial doar în versiunea cu baterie de 60 Ah (21.6 kWh energie stocabilă), BMW i3 poate fi configurat de anul acesta și într-o versiune ugradată, al cărei ansamblu de baterii de 94 de Ah (33.2 kWh) oferă o autonomie de până la 300 de km. Ambele variante pot fi combinate alături de așa numitul Range Extender, materializat printr-un motor pe benzină de 650 cmc, în doi cilindri, ce se comportă ca un generator electric și furnizează suplimentar o autonomie de până la 150 de km.
 
2. Performanțe, comportament rutier şi consum
 
Am așteptat cuminte preluarea mașinii în parcarea subterană a BMW România, fiindu-ți aproape imposibil să-ți stăpânești emoțiile știind că vei conduce un “allien”, ce nu are aproape nicio legătură cu zecile de mașini conduse și testate înainte.
 
După o scurtă “ședință” de prezentare, care a ținut cam …o oră, am plecat timid la volanul celei mai spectaculoase mașini conduse până acum. Îți dai seama însă destul de rapid că trebuie să-ți resetezi absolut toate cunoștințele pe care le ai (sau crezi că le ai) în materie de automobile, i3 având în comun cu “dinozaurii” ce umblă acum pe străzi doar faptul că are la rândul său un volan și patru roți.
 
CTRL-ALT-DEL așadar, și la drum, în deplină liniște…
 
Motor/Transmisie
 
Motorul termic clasic, montat în față, este înlocuit în cazul lui BMW i3 cu o unitate electrică amplasată deasupra punții spate, sub podeaua portbagajului. Aceasta furnizează 170 de CP și 250 Nm cuplu maxim, livrat roților posterioare și disponibil încă de la prima rotație a motorului.  Accelerația de la 0 la 100 de km/h impresionează (7.2 secunde), însă repriza de la 0 la 60 de km/h uimește cu adevărat. Astfel, în doar 3.7 secunde ești propulsat fără prea mult efort până peste limita legală de viteză în localități.
 
Test Drive BMW i3 60 Ah (04)
 
Cifrele de pe hârtie se transpun în realitate parcă și mai spectaculos, apăsarea bruscă a pedalei de accelerație făcând din i3 o mașină ce-ți oferă senzațiile unui hot hatch, indiferent dacă pleci de pe loc sau accelerezi de la viteze măricele. Singura treaptă pentru mersul înainte contribuie suplimentar la “trăirile” dinamice, ștergând micile pauze generate de schimbările de rapoarte în cazul unei cutii de viteze clasice. În momentele astea nu poți decât să râzi ca un apucat, singurele motive ce-ți pot pune frâu pornirilor “viteziste” fiind semnele de circulație și afișajul ce-ți arată consumul de energie.
 
Iei piciorul de pe accelerație și ai brusc un alt șoc. Nu apuci să apeși frâna și mașina decelerează fenomenal, într-o manieră pe care garantat nu ai mai experimentat-o până atunci. Motivul este extrem de simplu – inginerii BMW i au dotat micul i3 cu un complex sistem de recuperare a energiei cinetice eliberate la decelerare (toată lumea a auzit de KERS-ul din Formula 1), sistem ce furnizează suficient de multă rezistență încât să realizezi inutilitatea pedalei de frână. Mai că ai demonta-o s-o arunci pe geam, însă realizezi că este utilă în condiții extreme, atunci când îți apare un obstacol nedorit în cale sau distanța până la mașina din față este invers proporțională cu viteza “electricei” tale. Un detaliu ce merită notat – becurile de frână se aprind chiar dacă nu apeși pedala dedicată, mașina simțind nivelul ridicat al decelerării.
 
Pe lângă recuperera energiei cinetice și transformarea ei în energie electrică livrată bateriei, sistemul amintit mai sus aduce, cu siguranță, și economii substanțiale atunci când vine vorba de uzarea plăcuțelor și discurilor de frână, folosite extrem de rar la potențialul lor maxim.
 
Nu are rost să vorbim de zgomotul motorului, acesta fiind, evident, inexistent. Dacă mergi cu geamul coborât poți auzi în schimb un discret sunet scos de “KERS”, apropiat oarecum de ceea ce auzisem doar la televizor, în timpul cursei de 24 de ore de la Le Mans, unde protagonistele principale sunt spectaculoasele prototipuri hibrid LMP1 produse de Porsche, Audi sau Toyota.
 
Comportament rutier
 
Conceptul construcției lui BMW i3 este bazat pe tandemul “Life&Drive”, primul termen generând celula de siguranță destinată șoferului și pasagerului și în care fibra de carbon joacă rolul principal, iar al doilea reprezentând suportul în care sunt amplasate bateria și propulsorul și care este fabricat în mare parte din aluminiu. “Îmbrățișarea” acestor două elemente face ca rigididatea ansamblului caroserie/șasiu să ofere un avantaj notabil pentru i3 atunci când vorbim de stabilitate și comportament dinamic pe viraje. Amplasarea bateriilor sub podeaua mașinii și implicit coborârea centrului de greutate, dar și repartiția ideală a maselor după rețeta 50:50 plusează și ele serios la acest capitol, singurul automobil electric din portofoliul actual al BMW fiind o mașină surprinzător de bună dacă vorbim de ținuta de drum.
 
Test Drive BMW i3 60 Ah (05)
 
Goana după găsirea celei mai bune eficiențe de consum la rulare a determinat BMW să doteze micul i3 cu jante și anvelope cu totul atipice. Diamentrul de 19 inch și banda de rulare extrem  de îngustă contribuie la economia de energie, însă își arată minusurile la limita abordării virajelor în mare viteză. Cine însă are nevoie să facă slalom ca un nebun la volanul lui i3?
 
Profilul destul de înalt al mașinii face ca și cele mai discrete adieri laterale ale vântului să influențeze precizia direcției, acest lucru fiind poate cel mai deranjant minus pe care-l putem pune pe tapet până acum.
 
Caracterul unui automobil urban este susținut pe deplin în realitate de manevrabilitatea extremă a sistemului de direcție, de raza de bracaj foarte mică, dar și de senzorii de parcare față /spate și de camera video pentru marșarier. Opțional se poate configura un sistem inteligent de parcare automată, care nu cere șoferului decât să țină apăsat un buton dedicat. De direcție și de accelerare/franare se ocupă inteligența artificială…
 
Consum
 
La prima vedere, calcularea consumului unei mașini electrice pare o chestiune desprinsă din cursurile de matematici speciale de la Politehnică, însă lucrurile nu stau chiar așa și sunt în realitate extrem de simple. Dacă un rezervor al unei mașini clasice înmagazinează litri de combustibil, bateria unei mașini electrice reține energie electrică. Și cum energia electrică este cuantificată în Wh (mai uzual în kWh), consumul lui i3 poate fi exprimat extrem de simplu, în kWh/100km.
 
Test Drive BMW i3 60 Ah (06)
 
În cazul i3-ului testat, bateria poate înmagazina 21.6 kWh, din care se pot folosi efectiv doar 18.8 kWh, din considerente de protejare a ansamblului de stocare a energiei electrice. BMW anunță un maximum de autonomie de 190 de km, calculat după standardul de testare NEDC, însă estimările realiste ale bavarezilor indică un consum mediu de 12.9 kWh/100km, ceea ce se traduce prin cel mult 140 de km parcurși.
 
BMW i3 oferă trei moduri distincte de rulare – COMFORT, ECO PRO și ECO PRO+. Dacă primul mod nu limitează nici capabilitățile dinamice și nici funcțiile de confort, ECO PRO nu permite rularea la o viteză mai mare de 130 de km/h, iar ECO PRO+ intervine radical în direcția economisirii energiei – limitează viteza maximă la doar 90 de km/h sau “taie” folosirea sistemului de climatizare, reprezentând soluția ideală de folosit atunci când resursele bateriei ajung la limita lor minimă.
 
La plecarea în test, nivelul de încărcare a bateriei indica 98%, autonomia fiind estimată la puțin peste 130 de km. De menționat ar fi faptul că i3 face calculele legate de autonomie în funcție de stilul de mers din precedentele zeci de kilometri parcuse anterior, reglând apoi valoarea autonomiei în funcție de stilul de condus de moment. Am jonglat între COMFORT și ECO PRO, cu rulare atât în București cât și pe DN1 până în zona de nord a Ploieștiului, acolo unde Kaufland și Renovatio au amplasat o stație rapidă de încărcare a mașinilor electrice.
 
Test Drive BMW i3 60 Ah (08)
 
Fotografia alăturată indică statusul afișat chiar în parcarea magazinului din Ploiești – 106.7 km parcurși, 29.5% baterie și o autonomie estimată la încă 42 de km, ceea ce se traduce prin exact consumul mediu estimat oficial de către BMW – 12.9 kWh/100km.
 
Test Drive BMW i3 60 Ah (07)
 
A urmat o primă încărcare a bateriilor, stația de 50 de kW făcând „plinul” în 70 de minute, estimarea de autonomie indicând 153 de km ce pot fi parcurși. Primele 30 de minute permit încărcarea bateriei până la un nivel de 80%, restul fiind încărcat mai lent, din considerente de protejare a materialelor componente ale acumulatorului. De remarcat ar fi faptul că pe timpul încărcării poate fi setată pornirea sistemului de climatizare, un lucru extrem de util atât în zilele toride de vară, cât și pe perioada iernii.
 
Întoacerea spre București și încă o zi parcursă exclusiv în mediul urban ne-au dus în fața stației de încărcare din parcarea Cora Lujerului cu un consum de 12.1 kWh/100km. Cu o putere de doar 22 kW, aceasta a dat mașinii un “boost” de autonomie de 40 de km, în 20 de minute de încărcare.
 
De notat ar fi rigurozitatea calculelor făcute de mașină în cazul autonomiei, valoarea acesteia fiind modificată în timp real în funcție de stilul de mers, modul de rulare folosit, tipul de drum ales sau de consumatorii porniți la bord. Aproape fără excepție, poți parcurge exact distanța indicată de computerul de bord. Surprinzător la prima vedere, consumul urban este avantajat în comparație cu cel extraurban, mai ales grație sistemului de recuperare al energiei. Numeroasele decelerări oferă întotdeauna un plus bateriei, iar opririle la semafor consumă energie într-o cantitate neglijabilă, motorul fiind oprit.
 
Concluzia la acest capitol este una extrem de simplă – în configurația testată, BMW i3 oferă cu un “plin” de baterie autonomie mai mult decât suficientă pentru 2-3 zile de navetă zilnică prin oraș sau în zonele limitrofe. O stație de încărcare rapidă duce autonomia la peste 100 de km în doar 20 de minute, în timp ce încărcarea la o priză obișnuită, de casă, durează circa 7-8 ore.
 
3. Confort interior și siguranță
 
La fel ca în cazul exteriorului, designerii BMW i au avut deplină libertate de creație pentru a desena interiorul lui i3, rezultatul final fiind unul mai mult decât spectaculos. Diferențele față de orice alt model de serie BMW sunt radicale și uluitoare în același timp, singurele elemente ce aduc cât de cât aminte de portofoliul mașinilor clasice produse de bavarezi fiind ecranul și rotița de control ale sistemului iDrive.
 
Test Drive BMW i3 60 Ah (09)
 
Formele cu totul și cu totul aparte, abundența materialelor speciale, texturile și nuanțele nemaiîntâlnite până acum la BMW fac din i3 unul dintre cele mai spectaculoase automobile la capitolul ambianță interioară și-l plasează la ani distanță în fața rivalelor sale electrice.
 
Desenul planșei de bord și al consolei centrale, chiar dacă este unul total neobișnuit, ridică nivelul ergonomiei comenzilor la un cu totul alt nivel, toate acestea fiind amplasate la îndemână și după principii extrem de simple. Astfel, clasicele ceasuri de bord sunt înlocuite de un display ce afișează toate datele esențiale legate de baterie, distanța parcusă, autonomie și modul de rulare, în dreapta acestuia fiind amplasat modulul ce controlează (așa zisa) cutie de viteze și butonul de pornire/oprire a motorului. Trecerea prin modurile P, R, N, D se face extrem de simplu și intuitiv.
 
Test Drive BMW i3 60 Ah (10)
 
Amplasarea comenzilor pentru transmisie lângă volan au permis eliberarea unui spațiu semnificativ în zona anterioară a consolei centrale, folosit pentru amplasarea a două suporturi pentru sticle sau pahare. În cotiera centrală se poate depozita cel mult un telefon, acesta fiind și singurul spațiu de acest fel, în afara torpedoului.
 
Cum structura habitaclului este “asigurată” de rezistența plasticului ranforsat cu fibră de carbon, inginerii BMW și-au permis să renunțe la montanții B, accesul în mașină fiind făcut într-un mod original prin deschiderea în sensuri opuse a portierelor față spate. Este adevărat faptul că ușile spate nu se pot deschide fără ca și portierele față să fie deschise, iar pasagerii de pe bancheta spate nu beneficiază de deschiderea geamurilor, însă spațiul oferit este mai mult decât decent atât la nivelul capului, cât și la genunchi. În ciuda faptului că nu sunt extrem de bine profilate, scaunele față oferă incredibil de mult confort, forma acestora și materialele folosite plusând serios la acest capitol.
 
Test Drive BMW i3 60 Ah (11)
 
Pentru a completa misiunea sa de automobil electric urban cu serioase atu-uri de utilitate, BMW i3 oferă și 260 de litri volum al portbagajului, o capacitate suficientă pentru drumurile mulate pe capabilitățile de autonomie. Poate că portbagajul ar fi putut fi mai mare, însă amplasarea motorului sub podeaua sa împiedică fizic acest lucru.
 
BMW i3 a obținut patru stele Euro NCAP, atunci când a fost testat în 2013 de către organizația independentă de testare a siguranței automobilelor.
 
4. Buget/Prețuri
 
BMW oferă i3 pe piața din România în cele două versiuni de baterie – 60 Ah, respectiv 94 Ah, ambele putând fi configurate și în varianta cu Range Extender. Prețul de start pentru BMW i3 60 Ah este de 35.880 de euro, în timp ce pentru versiunea de 94 Ah cei interesați vor trebui să scoată din buzunar cel puțin 37.080 de euro, TVA inclus. Sumele respective pot fi scăzute cu 4.500 de euro dacă se apelează Programul Rabla Plus, inițiat anul acesta de către Ministerul Mediului și care se adresează celor ce achiziționează un automobil electric nou.
 
Adăugarea opțiunii Range Extender presupune un cost suplimentar de circa 4.500 de euro.
 
Test Drive BMW i3 60 Ah (12)
 
Mașina din testul nostru era dotată și cu o lungă listă de opționale, valoarea acestora ajungând la impresionata sumă de 11.200 de euro, lucru ce duce prețul final la nu mai puțin de 47.080 de euro.
 
BMW România oferă clienților de BMW i3 servicii complete de consultanță și suport pentru achiziționarea și montajul stațiilor de încărcare la domiciliu, prin intermediul companiei specializate TIAB.
 
BMW oferă pentru i3 o garanție de 5 ani sau 60.000 de km, în cadrul pachetului BMW Service Inclusive, în timp ce pentru baterie garanția se întinde pe o perioadă de 8 ani.
 
5. Concluzii
 
BMW a avut un curaj nebun atunci când a pornit în aventura “i”, cele două modele oferite la ora actuală fiind de departe cele mai spectaculoase mașini din segmentele lor de piață.
Iar BMW i3 a reușit un lucru extrem de greu de atins de către o mașină de serie – să fie revoluționară prin design și prin soluțiile tehnice oferite, dar să fie în același timp un automobil util și mai mult decât eficient în mediul urban, pentru care a fost gândit.
 
Test Drive BMW i3 60 Ah (13)
 
Cu un preț ce “nu sare calul” (cel puțin în versiunile standard), costuri de utilizare extrem de mici și posibilități de configurare după nevoile și preferințele celor mai diverși clienți, BMW i3 constituie la ora actuală poate cea mai atractivă ofertă de pe piața mașinilor electrice.
 
NOTĂ: ținem să multumim companiei KAUFLAND România pentru suportul oferit în realizarea ședinței foto din incinta magazinului situat în Strada Valea Oltului, din București.
 
BMW i3 60 Ah
 
Puncte pozitive:
· Avansul tehnologic față de concurență
· Designul exterior, mai mult decât aparte
· Ambianța interioară
· Avalanșa de materiale folosite, dar și calitatea acestora
· Costurile legate de consumul de energie
· Performanțele dinamice demne de o mașină sport
 
Puncte negative:
· Sensibilitatea la vântul lateral
· Micile sincope generate de modul de deschidere al portierelor spate
· Prețul dotărilor opționale
 

Date tehnice BMW i3 60 Ah

Motor: electric
Baterie: 60 Ah, 22.6 kWh (18.8 kWh utilizabili efectiv)
Putere: 170 CP, la 4.800 rpm
Cuplu maxim: 250 Nm
0-100 km/h: 7.2 s
Viteză maximă: 150 km/h
Volum portbagaj: 260 litri
Preţ de start: 35.880 euro, TVA inclus
Preţ model testat: 47.080 euro, TVA inclus

 

Nota generală: 

8

Comportament rutier: 

8

Interior: 

8

Motorizare: 

8

Prețuri: 

7

Euro NCAP: 

4
 
 
 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: