Iată că iarna începe să se instaleze și faptic, nu numai calendaristic, din ce în ce mai multe zone ale țării fiind expuse probabilității de ninsoare și temperaturi sub zero grade Celsius. Și cum legea privind obligativitatea echipării automobilelor cu anvelope de iarnă acolo unde partea carosabilă este acoperită cu zăpadă, gheață sau polei este încă în vigoare este cazul ca și cei mai “leneși” dintre șoferi să-și doteze mașinile cu cauciucuri de sezon. În caz contrar, sunt pasibili de amenzi nu foarte blânde, cuprinse între 720 și 1.600 de RON, fiind reținut și certificatul de înmatriculare al automobilului.