Știri

Rolls-Royce Dawn "Inspired by Fashion" - o inedită ediție specială lansată de constructorul britanic

Fotocredit: 

Rolls-Royce
Rolls-Royce Dawn "Inspired by Fashion"
Britanicii de la Rolls-Royce au lansat o nouă ediție specială dedicată decapotabilei Dawn. Botezată "Inspired by Fashion", ediția specială s-a născut grație colaborării departamentului de design Rolls-Royce cu specialiști din lumea modei, fiind folosite pentru accesorizare cele mai fine materiale textile, dar și nuanțe curajoase de culoare.
 
Caroseria vopsită în alb "andaluzian" se poate combina cu trei versiuni ale acoperișului textil, fiecare dintre ele purtând o nuanță considerată "în trend" pentru sezonul Primăvară/Vară 2017. Astfel, cei interesați să cumpere un RR Dawn "Inspired by Fashion" vor putea alege între nuanțele Mugello Red, Cobalto Blue și Mandarin, ce se vor regăsi nu numai în textura acoperișului, dar și în tușele fine aplicate pe caroserie.
 
Interiorul noului Dawn "Inspired by Fashion" răsfață șoferul și pasagerii în cea mai fină piele vopsită în alb sau negru, dar și prin numeroase detalii preluate din lumea modei și care implică folosirea celor mai rafinate tehnici pentru cusături sau utilizarea materialelor delicate, precum mătasea.
 
Primele comenzi pentru noul Rolls-Royce Dawn "Inspired by Fashion" vor fi preluate chiar începând de luna viitoare.

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: