Fotocredit:
Renault
Renault susține inițiativa „Cu bicicleta la mare” ce va avea loc în perioada 26-27 aprilie 2014.
Renault, aflat în topul constructorilor la capitolul emisii de CO2 și lider european pe piața de vehicule electrice, este alături de acest demers din dorința de a proteja mediul înconjurător și de a promova un stil de viață activ. Astfel, compania pune la dispoziția organizatorilor o flotă de mașini ce cuprinde modelele: Renault Captur, Renault Clio și Renault Scenic.
Prin acest parteneriat, Renault devine mașina oficială a celei de-a VIII-a ediții “Cu bicicleta la mare”, ce oferă pasionaţilor de ciclism o experienţă inedită care îi ajuta să evadeze din rutina zilnică şi să petreacă o experiență memorabilă.
Renault este în permanență preocupat de dezvoltarea durabilă, de inovație și implicit de dezvoltarea unor motorizări bazate pe downsizing de ultimă generaţie, care permit un consum redus de combustibil și păstrează în același timp un nivel excelent de performanţe tehnice şi confort în utilizare.
Astfel, în 2013, grupul Renault a devenit lider în Europa, la capitolul emisii de CO2, afișând o medie de 115,9 g CO2/km pentru gama de autoturisme (statistică realizată pe ansamblul vehiculelor vândute în primul semestru 2013).
Performanțele deosebite în această direcție se datorează noilor modele recent lansate, Clio 4 si Captur, succesului motorizărilor Energy ce mizează pe reducerea consumului de carburant şi a emisiilor de CO2, dar și leadership-ului în materie de vânzări de vehicule electrice.
„Cu bicicleta la mare” este cel mai important eveniment de ciclism amator din ţară, organizat de ProSport, un proiect plin de energie, ce promovează mersul pe bicicletă ca stil de viaţă sănătos. Grupul din ce în ce mai mare de pasionaţi a crescut de la an la an, iar în 2014, la a VIII-a ediţie, sunt deja înscrişi peste 450 de participanţi.
Categorie:
Conținut Auto-TestDrive recomandat: