Știri

Record de vânzări pentru Mercedes-Benz în martie 2015

Fotocredit: 

Mercedes-Benz
Noul Mercedes-Benz C-Class Estate 2016
Vânzările Mercedes-Benz au crescut cu 16 procente în luna martie a acestui an, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut. Totalul automobilelor vândute a însumat valoarea de 183.467 de unităţi, aceasta reprezentând un record absolut pentru Mercedes-Benz.
 
Cifrele de vânzări sunt susţinute în special de cererea din Europa, acolo unde s-au vândut 89.000 de automobile Mercedes-Benz. Pieţele din China şi SUA sunt aproape la egalitate, cu câte 30.000 de maşini comercializate.
 
Totalul maşinilor vândute pe primul trimestru din 2015 de Mercedes-Benz a ajuns la 429.602 unităţi, ceea ce reprezintă la rândul său un record absolut. Faţă de aceeaşi perioadă din 2014 creşterea este de 15%.
 
Pe modele, cea mai mare creştere a avut-o noul C-Class, în martie fiind vândute cu 58% mai multe exemplare faţă de martie 2014. Săptămâna trecută Mercedes-Benz C-Class a fost declarat 2015 World Car of the Year.
 
Rivalii de la Audi şi BMW nu au comunicat până acum cifreşe de vânzări din martie.
 
 

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: