Fotocredit:
Auto-testdrive / Gabriel Petrescu
2012 marchează mai multe recorduri pentru marca Dacia. În primul rând, din punct de vedere al performanței comerciale globale. În cursul anului trecut au fost vândute, în întreaga lume, nu mai puțin de 359 822 de autovehicule purtând sigla Dacia, în creștere cu 4,8% față de nivelul înregistrat în 2011.
În același timp, 2012 a reprezentat un an crucial pentru evoluţia gamei Dacia, fiind punctat de lansarea a 6 modele noi. Aceasta a permis mărcii Dacia să-și reînnoiască oferta de produse, prin introducerea noilor modele Logan, Sandero și Sandero Stepway. În plus, au fost abordate în premieră noi segmente de piață, cum ar fi cel al vehiculelor de familie și al vehiculelor combi, cu modelele Lodgy, Dokker și Dokker Van. Odată cu valul de lansări din 2012, Dacia dispune în prezent de cea mai tânără gamă din Europa, cel mai vechi model al gamei fiind Duster, lansat în primul semestru al anului 2010.
În fine, Dacia a realizat un an excepțional pe piețele internaționale, cu 337 674 unități vândute în 43 de țări.
Dacia rămâne liderul pieței auto din România
Situația pieței auto din România, profund afectată de incertitudini și de contextul economic dificil, rămâne un motiv de preocupare. Anul trecut a fost consemnată o nouă scădere a pieței totale de vehicule noi, care se situează astfel la cote care nu au mai fost înregistrate de la începutul acestui secol, în timp ce piaţa vehiculelor de ocazie importate a crescut cu peste 75%.
Restricțiile de pe piața creditelor au afectat cu precădere persoanele fizice. Ponderea acestei categorii de clienţi în totalul vânzărilor de vehicule noi de pe piața românească a scăzut astfel cu peste 50% în 2012. Este de menţionat faptul că persoanele fizice constituie în mod tradiţional o parte foarte importantă din clienţii Dacia.
În acest context, defavorabil, Dacia a reuşit să-şi menţină poziţia de lider de piaţă, cu peste 26% din totalul vânzărilor de vehicule noi din România. Din cele 22 148 vehicule Dacia comercializate în cursul anului trecut pe piața locală, 20 050 sunt autoturisme iar restul de 2 098 de unităţi, vehicule utilitare.
În clasamentul pe modele, Logan berlină rămâne cel mai bine vândut vehicul de pe piaţă, cu 9 208 unităţi comercializate, urmat de Duster, cu 5 447 de unităţi şi de Logan MCV, cu 1 940 de unităţi.
Merită remarcat demarajul bun al noilor modele Logan, Sandero şi Sandero Stepway, precum și rezultatele promițătoare ale modelului Dokker.
Expansiunea internațională continuă
Pe piețele externe, Dacia a înregistrat în cursul anului 2012 o creștere cu 8% a vânzărilor, principalele performere fiind piețele din zona Euromed (nordul Africii și bazinul mediteranean), cu o creştere de 26,6%.
Vânzările în Europa Occidentală s-au menținut la un nivel comparabil cu cel din anul precedent în contextul în care piaţa regională a scăzut cu 8,6%. În total, în perimetrul Europei Occidentale, au fost vândute anul trecut peste 230 000 de vehicule marca Dacia.
Franţa a dominat, şi în 2012, topul vânzărilor Dacia pe ţări, cu 84 522 unităţi comercializate, urmată de Germania, cu 46 590 unităţi şi de Algeria, cu 41 710 vehicule.
Vânzări Dacia pe modele în România în 2012 |
|
Model |
Unităţi |
Sandero (inclusiv Stepway) |
1 235 |
Logan berlină |
9 208 |
Logan MCV |
1 940 |
Duster |
5 447 |
Lodgy |
1 056 |
Dokker |
316 |
Noul Logan |
573 |
Noul Sandero (inclusiv noul Stepway) |
275 |
|
|
Logan VAN |
1 355 |
Logan Pick Up |
455 |
Dokker VAN |
288 |
Total |
22 148 |
Top 10 destinaţii export în 2012 |
||
|
Ţară |
Unităţi |
1 |
Franţa |
84 522 |
2 |
Germania |
46 590 |
3 |
Algeria |
41 710 |
4 |
Turcia |
28 964 |
5 |
Italia |
26 832 |
6 |
Spania |
17 847 |
7 |
Belgia |
13 000 |
8 |
Polonia |
10 282 |
9 |
Austria |
6 557 |
10 |
Elveţia |
5 505 |
Categorie:
Conținut Auto-TestDrive recomandat: