Fotocredit:
Honda
Primul exemplar ieșit de pe liniile de prodcție al noii generații Acura NSX a fost vândut săptămâna trecută la licitație, în Statele Unite. Prețul final oferit de câștigător a depășit aproape de 10 ori prețul din showroom - 1.2 milioane de dolari.
Exemplarul cu indicativul #001 a fost achiziționat de patronul unei echipe din NASCAR, Rick Hendrick, iar toată suma achitată la lictație va fi donată în scopuri caritabile către două fundații pediatrice din SUA ce luptă împotriva cancerului.
Rick Hendrick este recunoscut pentru colecția sa de automobile cu indicativul 001 în VIN, acestea putând fi admirate într-un muzeu special amenajat în Charlotte, Carolina de Nord.
Cu un preț de pornire de aproape 160.000 de dolari în SUA, noua Acura NSX va putea fi comandată începând cu data de 26 februarie. Toate modelele vor fi construite la comandă, doritorii putând să-și configureze mașina on-line.
Noul NSX va putea fi achiziționat și de europeni sub sigla Honda, însă aceștia vor mai trebui să aștepte până spre finalul lui 2016 pentru a-și plasa comenzile.
Propulsat de un sistem hibrid compus dintr-un motor pe benzină twin-turbo și trei motoare electrice, NSX oferă șoferului 573 de CP livrați către roți prin intermediul unei cutii de viteze automate DCT șu nouă trepte.
Categorie:
Conținut Auto-TestDrive recomandat: