Știri

Peugeot a adăugat în noua familie 3008 versiunile GT și GT Line

Fotocredit: 

Peugeot
Noul Peugeot 3008 GT
Iată că doar la câteva săptămâni de la dezvăluirea noului 3008 Peugeot vine și ne prezintă și versiunea sa GT, axată atât tehnic cât și estetic pe latura sportivă a SUV-ului francez. Surpriza vine însă de sub capotă, acolo unde nu stă un motor pe benzină, ci un BlueHDi de 2.0 litri și care furnizează 180 de CP.
 
Noul Peugeot 3008 GT se distinge foarte ușor de restul gamei 3008 prin caroseria sa vopsită bi-ton, partea din spate fiind nuanțată în negru perlat, în timp ce pentru restul caroseriei clienții doritpri pot alege între un gri metalizat sau o culoare ce ne aduce aminte de nuanța cuprului. Ideea schemei de culoare bi-ton nu este nouă, Peugeot consacrând-0 odată cu prezentarea noilor 208 GTI și 308 GTI.
 
Imaginea exterioară a versiunii GT este compeltată de o serie de elemente cromate (eleronul spate, bandourile laterale de pe portiere, capacele oglinzilor laterale sau grilele inferioare ale barelor față/spate), jantele din aliaj ușor pe 19 inch în design BOSTON, dar și farurile ce beneficiază în standard de tehnolofia full-LED.
 
Pe lângă spectaculosul i-Cockpit de generația a doua, interiorul noului Peugeot 3008 GT impresionează prin combinația de elemente din aluminiu și lemn Grey Oak, scaunele îmbrăcate în Alcantara, dar și prin pachetul Cockpit Amplify care plusează prin multitudinea de setări de iluminare ambientală, masaj în scaune sau mirosurile ce pot fi eliberate în habitaclu.
 
Motorul 2.0 BlueHDi de 180 de CP își livrează cuplul motor la roți prin intermediul unei cutii de viteze automate cu șase rapoarte, din noua generație EAT6.
 
Pe lângă GT, clienții ce au în gând să comande noul 3008 îl vor putea configura în nivelurile de echipare cunoscute la Peugeot - Access, Active și Allure, dar și în versiunea GT Line, diponibilă în toate variantele de motorizare, mai puțin în versiunile 1.6 BlueHDi 100 și evident 2.0 BlueHDi 180, rezervată exclusiv pentru GT. Derivată din bogatul nivel de echipare Allure, versiunea GT Line împrumută la exterior mare parte din elementele vizuale de la GT, plusând prin emblemele "GT Line" de pe aripi și hayon, logo-ul GT de pe grila radiatorului, jantele din aliaj ușor pe 18 inch sau plafonul vopsit în negru Diamond.

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: