Știri

Noul Peugeot 508 revoluționează din temelii oferta francezilor în segmentul mașinilor de clasă D

Fotocredit: 

Peugeot
Noul Peugeot 508
Peugeot de dezvăluit în această dimineață noul 508 - model catalogat drept "un sedan radical" grație schimbărilor majore pe care le propune o dată cu trecerea la noua generație. Peugeot se reinventează practic în segmentul D al sedanurilor de familie și business, noul 508 fiind mai degrabă apropiat estetic de un model concept și oferind în același timp tehnologii ce-l pot plasa fără discuții cel puțin la nivelul rivalilor tradiționali de pe piața europeană.
 
Iată, pe scurt, datele esențiale ce profilează "CV-ul" noului Peugeot 508:
 
- la baza noului model stă aceeași platformă EMP2 - pe aceeași arhitectură fiind dezvoltate modelele de succes ale Peugeot din ultimii doi ani (3008 și 5008)
 
- designul exterior frapează prin elementele estetice "extreme", fiind ușor de remarcat sursa de inspirație - conceptul Peugeot Instinct. Silueta de coupe cu patru portiere este datorată, printre altele, formei extrem de agresive date părții din spate sau prin renunțarea la rama superioară a geamurilor laterale
 
- față de vechiul model, noul Peugeot 508 este mai scurt și mai puțin înalt (-80 de mm și respectiv -60 de mm), fiind în schimb ceva mai lat (+20 de mm)
 
- interiorul noului 508 este la fel de spectaculos ca exteriorul, designerii și inginerii Peugeot întrecându-se pe sine atunci când au definitivat formele finale ale habitaclului, dar și tehnologiile implementate la bord. Regăsim așadar conceptul Peugeot i-Cockpit de generația a doua - "vedetele" fiind ecranul ce preia rolul ceasurilor de bord clasice și interfața sa personalizabilă, dar și ecranul central cu diagonala de 10 inch. Consola centrală dispus spre șofer și micșorareea numrărului de butoane fizice contribuie la sporirea ergonomiei postului de condus
 
- nu lipsesc din ecuația interiorului materialele de cea mai bună calitate sau posibilitatea setării atmosferei ambientale preferate prin intermediul luminilor LED de diferite nuanțe sau a diferitelor arome de parfum. Șoferul și pasagerul din dreapta sa beneficiază și de scaune cu masaj
 
- noul Peugeot 508 nu renunță la a fi și o mașină practică, oferind un volum al portbagajului ce ajunge la 487 de litri (+14 litri față de vechiul model)
 
- oferta de motorizări va cuprinde două unități turbo pe benzină, de 1.6 litri (180 sau 225 de CP, aceasta din urmă destinată exclusiv versiunii 508 GT), dar și trei versiuni BlueHDi de 1.5 sau 2.0 litri (130, 160 sau 180 CP). Toate motoarele sunt suplate în standard la noua cutie autoamtă EAT8, cu excepția BlueHDi-ului de 130 de CP
 
- Peugeot promite și un 508 plug-in hybrid, însă abia începând cu toamna lui 2019
 
Noul Peugeot 508 va putea fi admirat în premieră mondială la Geneva, începând din 6 martie. Lansarea pe piața din Europa este programată pentru luna septembrie 2018.

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: