Știri

Noul Mitsubishi L200 va avea premiera europeană la Geneva

Fotocredit: 

Mitsubishi
Noul Mitsubishi L200 2015
Mitsubishi a prezentat noul L200, pick-up care ajunge astfel la cea de-a cincea generaţie şi care va avea premiera europeană la Geneva.
 
Prezentat anul trecut în Thailanda, acolo unde se şi fabrică pentru toate pieţele mondiale, iată că Mitsubishi a adus noul L200 şi pe vechiul continent.
 
După ce a fost vândut în aproximativ 1.3 milioane de exemplare în cei nouă ani de la apariţie, noul Mitsubishi L200 a fost gândit şi dezvoltat  ca un "Sport Utility Track", ducând manevrabilitatea, comportamentul în teren accidentat, fiabilitatea şi confortul interior la un nivel superior.
 
Noul L200 va fi oferit în două versiuni de caroserie - Club Cab şi Double Cab, prima dintre ele primind şi un rând de uşi suplimentar pentru locurile din spate. Noul L200 rămâne lider în clasa sa în materie de manevrabilitate, cu o rază de bracaj de doar 5.9 metri.
 
La interior a fost îmbunătăţită calitatea materialelor şi a asamblării, în timp ce antifonarea este şi ea înbunătăţită. Spaţiul pentru pasageri a crescut în acelaşi timp.
 
Pentru motorizare a fost ales un singur propulsor turbo-diesel din familia MIVEC, de 2.4 litri care va fi oferit în două versiuni de putere - 150 sau 180 de CP - care poate fi cuplat la o cutie de viteze manuală cu şase trepte sau la una automată cu tot atâtea rapoarte.
 
Mitsubishi a mărit distanţa dintre revizii de la 15.000 la 20.000 de km, oferind de acum înainte mentenanţă gratuită pentru cutiile de viteze automate. 
 
În showroom-uri noul Mitsubishi L200 va ajunge începând cu vara acestui an.
 

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: