Fotocredit:
În cadrul parteneriatului dintre Dacia şi Ministerul Administrației și Internelor (MAI), s-a decis includerea unei flote de modele Dacia în cadrul Paradei Militare de 1 Decembrie. Astfel, şapte autospeciale ale mărcii românești, printre care şi noile modele Dacia Logan şi Sandero, au încheiat defilarea blocului de paradă al MAI.
Șase dintre modelele Dacia au fost echipate și inscripționate cu însemnele Poliției Române pentru Ordine Publică. În cadrul coloanei de defilare a Poliției Române au fost incluse un vehicul Dacia Logan, două vehicule Dacia Sandero, două modele Dacia Dokker și un vehicul Dacia Duster cu tracțiune integrală. Inspectoratul General al Jandarmeriei Române a prezentat de asemenea în dispozitivul său de paradă un vehicul Dacia Logan, echipat și inscripționat cu însemnele speciale ale acestei instituții.
Dacia Logan
Dacia Sandero
Dacia Duster
Dacia Dokker
Vehiculele Dacia și-au dovedit în timp eficiența pentru activitatea celor două autorități, ele fiind utilizate atât în cadrul patrulărilor zilnice, cât și în cadrul operațiunilor de intervenții. Accesibile și fiabile, modelele Dacia sunt ușor de adaptat la cerințele specifice misiunilor Poliției și ale Jandarmeriei Române.
Categorie: