Fotocredit:
Ford
Salonul Auto de la Detroit a prilejuit dezvăluirea unei noi ediții speciale Ford Mustang Bullitt, versiune dedicată împlinirii a jumătate de secol de la apariția celebrului model cu același nume alături de nu mai puțin celebrul Steve McQueen în lung-metrajul "Bullitt".
Prezentarea noului Mustang Bullitt vine la 11 ani de la dezvăluirea unei ediții speciale similare, cu ocazia Salonului Auto de la Los Angeles.
Vopsit în nuanțe ce aduc aminte de bătrânul Mustang din 1968, noul Mustang Bullit are la bază versiunea GT a generației actuale Ford Mustang și vine propulsat de un V8 capabil să ofere cel puțin 475 de CP și 570 Nm cuplu motor maxim, livrat la roți prin intermediul unei cutii de viteze manuale. Noul Mustang Bullitt poate atinge 262 de km/h viteză maximă.
Estetic noua versiune Bullitt se distinge de Mustang GT prin grila radiatorului de pe care a dispărut logo-ul calului nărăvaș, prin elementele argintii ce decorează marginea respectivei grile sau toată partea inferioară a caroseriei, dar și prin inscripția "Bullitt" plasată în mijlocul capacului de la portbagaj. Spoilerul frontal agresiv sau marginea albă a jantelor din aliaj pe 19 inch sunt alte două elemente distinctive afișate de ediția Bullitt.
Clienții vor putea comanda noul Mustang Bullitt în doar două nuanțe de culoare - Shadow Black și Dark Highland Green.
Interiorul se remarcă prin scaunele sport Recaro îmbrăcate în piele neagră sau prin același logo "Bullitt" amplasat pe volan.
Fabricat într-un număr limitat de exemplare, noul Ford Mustang Bullitt va ajunge pe piață în vara lui 2018.
Categorie:
Conținut Auto-TestDrive recomandat: