Știri

Noul Duster a fost dezvăluit oficial. Iată primele imagini publicate de Dacia!

Fotocredit: 

Dacia
Dacia Duster 2018
Dacia a publicat astăzi primele fotografii oficiale ale noului Duster. Cea de-a doua generație a SUV-ului construit la Mioveni duce astfel mai departe designul vechiului model, beneficiind însă de modificări substanțiale ce-l vor plasa cu siguranță în prima linie atunci când vine vorba de preferințele clienților.
 
Dacă linia generală estetică a modelului ce s-a vândut până acum în peste 1.000.000 de exemplare în întreaga lume rămâne în mare cam aceeași, nu pot fi trecute cu vederea schimbările de design aplicate cam la toate capitolele.
 
Iată pe scurt cam care sunt acestea:
 
Partea frontală
 
Dacia Duster 2018 - partea frontala
 
- grila radiatorului ce include aceleași opt elemente cromate în formă de tedraedru este de-acum maimasivă și se continuă spre laterale cu desenul farurilor, extraordinar integrate în linia estetică generală
- noile faruri includ o semnătură luminoasă generată de luminile de zi cu LED
- capota a trecut de la o suprafață plană la una reliefată transversal, rezultatul fiind sporirea evidentă e senzației de masivitate transmisă privitorilor
- partea inferioară a barei față este protejată de un element masiv din plastic, vopsit în argintiu
 
Lateral
 
 
- unghiul făcut de montanții A cu linia inferioară a geamurilor a fost micșorat, în timp ce punctul de plecare al acelorași montanți este situat cu 10 cm mai spre înainte
- linia parbrizului este extinsă de barele din aluminiu montate pe plafon, pentru sporirea senzației de dinamism
- aripile laterale găzduiesc un set de elemente ce imită grile de ventilație și adăpostesc inscripția 4WD (atunci când este cazul)
- pot fi configurate jante din aliaj pe 17 inch
 
Partea spate
 
Dacia Duster 2018 - partea spate
 
- principala schimbare este adusă de stopurile complet noi, de formă rectangulară și care ne aduc aminte de soluția estetică folosită de Jeep pe SUV-ul Renegade
- bara spate este protejată și decorată la rândul său de un element masiv din plastic argintiu
 
Nu avem pentru moment imagini de la interior, la fel cum nici informațiile legate de motorizări nu sunt cunoscute oficial. Toate ne vor fi însă dezvăluite pe 12 septembrie, o dată cu premiera mondială a noului Duster ce va avea loc la Salonul Auto de la Frankfurt.
 
UPDATE - interiorul noului Duster va fi schimbat în totalitate, așa cum ne indică schița de mai jos:
 
Dacia Duster 2018 - interior

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: