Au apărut primele imagini oficiale cu noul Lexus IS, înaintea lansării de la Salonul Auto de la Detroit.
Rivalul tripletei germane BMW Seria 3 - Audi A4 - Mercedes C-Class a ajuns la cea ce-a treia generaţie şi va fi pus în vânzare începând cu vara acestui an.
Noul model este inspirat de conceptul Lexus LF-CC prezentat anul trecut la Salonul Auto de la Paris, având ca principal punct de design grila faţă proeminentă încadrată de faruri cu un aspect agresiv, sub care găsim DRL-urile în tehnologia LED, într-o prezentare cel puţin SF. Per total linia noului Lexus IS îl face mult mai dinamic decât vechea versiune.
La interior IS vine cu aceleaşi forme ca şi noul CT 200h, cu guri de ventilaţie foarte mari încadrate de ornamente din aluminiu, o consolă centrală la fel de proeminentă şi volan sport. Ceasurile de bord au un design futuristic, tehnologia TFT punându-şi amprenta în mod vădit asupra lor.
IS va avea sub capotă un motor V6 pe benzină sau un propulsor hibrid care va înlocui versiunea diesel vândută până acum, ce promite emisii de CO2 de sub 100 g/km.
Categorie:
Conținut Auto-TestDrive recomandat: