Știri

Mai 2017 - Audi continuă ritmul descendent în materie de vânzări

Fotocredit: 

Audi
Audi - cifre vanzari mai 2017
Audi încă se chinuie să revină pe plus în materie de vânzări, compania din Ingolstadt raportând pentru luna mai 2017 o nouă scădere la acest capitol. Astfel, au fost livrate clienților din întreaga lume 159.600 de mașini noi, cu 2.8% mai puține față de aceeași lună din 2016.
 
Chiar dacă valorile raportate sunt încă pe minus, trendul descendent s-a mai domolit grație rezolvării situației tensionate dintre Audi și dealerii săi din China, lucru ce a creat mari probleme constructorului german în acest an. Totalul perioadei ianuarie-mai 2017 a ajuns la 738.300 de mașini noi livrate, cu 5.9% mai puține față de aceeași perioadă a anului trecut.
Singurul aspect pozitiv se pare că vine din SUA, acolo unde Audi a reușit să-și crească vânzările cu 2.5% în luna mai și cu 6.5% în primele cinci luni din 2017, fondul unui recul înregistrat peste ocean atunci când vorbim de brandurile premium europene.
 
Piața din Europa se menține la același nivel cu valorile de vânzări din 2016, fiind raportate doar ușoare creșteri de până într-un punct procentual.
 
Iată statistica vânzărilor Audi din primele cinci luni ale anului 2017:
 

Vânzările Audi

Mai

Ianuarie-Mai

 

2017

2016

Față de 2016

2017

2016

Față de 2016

Global

159,600

164,114

-2.8%

738,300

784,314

-5.9%

Europa

76,100

75,987

+0.2%

378,600

376,599

+0.5%

- Germania

28,118

28,031

+0.3%

139,297

138,138

+0.8%

- Marea Britanie

13,824

14,020

-1.4%

74,786

75,405

-0.8%

- Franța

5,630

5,232

+7.6%

27,097

26,500

+2.3%

- Italia

5,826

5,520

+5.5%

28,676

26,312

+9.0%

- Spania

5,141

4,860

+5.8%

25,060

23,699

+5.7%

SUA

19,197

18,728

+2.5%

83,555

78,489

+6.5%

Mexic

1,356

1,303

+4.1%

5,601

6,054

-7.5%

Brazilia

736

795

-7.4%

3,646

5,804

-37.2%

China
(incl. Hong Kong)

48,012

50,002

-4.0%

202,885

239,118

-15.2%

 

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: