Știri

Audi Q3 a ajuns la o nouă generație

Fotocredit: 

Audi
Noul Audi Q3 2018
Noua generație Audi Q3 a fost prezentată săptămâna aceasta de către constructorul din Ingolstadt. Alături de un design ce se aliniază stilistic în curentul abordat de Audi pe noile sale mașini concept sau pe noul Q8, micul Q3 propune un pachet tehnologic solid - capabil să facă față unor nume precum BMW X1 sau Volvo XC40.
 
Iată, pe scurt, cum ni se prezintă noul Audi Q3:
 
- designul propune ideile consacrate de conceptele din familia e-tron, remarcându-se ușor elementele conturate prin intersecția liniilor drepte. Farurile, stopurile sau prizele de aer punctează decisiv la crearea imaginii unui SUV dinamic. Clienții vor putea alege între 11 versiuni de culoare pentru caroserie, fiind disponibil totodată pachetul experior S line (axat, evident pe elemente cu tenta sportivă)
 
- față de vechiul model, noul Q3 este cu 97 de mm mai lung (4.485 de mm) și cu 25 de mm mai lat (1.856 de mm), ampatamentul afișând valoarea 2.680 de mm (+77 de mm). Volumul portbagajului variază între 530 și 675 de litri (grație posibilității de glisare față/spate pentru bancheta spate pe o plajă de 150 de mm). dacă se rabatează complet bancheta, volumul de încărcare crește până la 1.525 de mm
 
- interiorul aduce în prim plan cele mai recente tendințe abordate de Audi în materie de design și tehnologii, remarcându-se ușor ecranul Audi virtual cockpit sau touchscreen-ul central cu dimeniune de 8.8 sau 10.1 inch. Clienții pot configura interiorul grație bogatei oferte de materiale, culori și texturi, pachetul interior S line fiind la rândul său regăsit pe lista de opționale
 
- gama de motorizari cuprinde unități TFSI și TDI cu puterea cuprinsă între 150 și 230 de CP (35 TFSI, 40 TFSI, 45 TFSI și 35 TDI), cuplate la o cutie de viteze manuală cu șase rapoarte (doar pentru 35 TFSI) sau la una S tronic cu șapte trepte. Sistemul de tracțiune integrală quattro este oferit ca și opțiune
 
Noul Audi Q3 va fi fabricat în uzina maghiară de la Gyor, lansarea de piață fiind programată pentru luna noiembrie a acestui an.

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: