Știri

Audi a încetinit periculos de mult ritmul vânzărilor, aprilie marcând un nou record negativ

Fotocredit: 

Audi
Audi A4 2018
Audi continuă trendul descendent în materie de vânzări, constructorul din Ingolstadt blamând în continuare situația specială din China pentru scăderea de 5 procente înregistrată în luna aprilie. Astfel, au fost livrate clienților din întreaga lume 156.150 de automobile noi, valoare cu aproape 30.000 de unități mai mică decât ceea ce au raportat rivalii de la Mercedes-Benz. Totalul primelor patru luni din an a contorizat 578.750 de mașini vândute, cu 6.7% mai puține față de perioada ianuarie-aprilie 2016.
 
Pe fondul regândirii strategiei legate de dealerii din China, cea mai mare piață asiatică a marcat pentru Audi un minus de 18.1 procente în primele patru luni din an față de aceeași perioadă a lui 2016, însă o ușoară urmă de revenire poate fi considerată creșterea vânzărilor din aprilie dacă stăm să le comparăm cu cele din martie 2017 (+11.6%). Chiar și-așa, cele puțin peste 46.000 de exemplare Audi vândute în aprilie au fost cu 6.9% mai puține față de aceeași lună din 2016.
 
Tot luna aprilie a adus scăderea cifrelor de vânzări și în Europa (-3.2% față de aprilie 2016), singura piață ce a marcat un plus fiind SUA.
 
Iată cam cum arată statisticile detaliate legate de vânzările Audi din 2017, în funcție de piețele de desfacere:
 
Vânzările Audi
Aprilie
Ian-Apr
 
2017
2016
Față de 2016
2017
2016
Față de 2016
Global
156,150
164,331
-5.0%
578,750
620,200
-6.7%
Europa
75,750
78,244
-3.2%
302,500
300,612
+0.6%
- Germania
28,211
28,844
-2.2%
111,179
110,107
+1.0%
- Marea Britanie
13,080
13,650
-4.2%
60,962
61,385
-0.7%
- Franța
6,001
5,823
+3.1%
21,467
21,268
+0.9%
- Italia
5,660
6,008
-5.8%
22,850
20,792
+9.9%
- Spania
5,182
4,827
+7.4%
19,919
18,839
+5.7%
SUA
18,711
17,801
+5.1%
64,358
59,761
+7.7%
Mexic
1,049
1,243
-15.6%
4,245
4,751
-10.7%
Brazilia
752
1,054
-28.7%
2,910
5,009
-41.9%
China
(incl. Hong Kong)
46,166
49,576
-6.9%
154,873
189,116
-18.1%
 

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: