Fotocredit:
Volvo
Volvo a dat stratul producției pentru noul XC40, primele exemplare ale celui mai mic SUV din portofoliul suedezilor ieșind ieri de pe liniile de asamblare ale fabricii din orașul belgian Ghent.
Cu peste 13.000 de comenzi ferme deja plasate de clienți pe site-urile Volvo, noul XC40 va începe să fie livrat în primele luni ale anului 2018.
Noul Volvo XC40 este primul model de serie construit pe platforma tehnică modulară CMA, aceeași ce va sta la baza întregii serii de automobile din Seria 40. Dezvoltată cu ajutorul partenerilor chinezi de la Geely, noua platformă furnizează toate atu-urile tehnice necesare pentru ca XC40 să concureze fără probleme numele mari din segmentul premium în care activează, precum BMW X1, Mercedes-Benz GLA sau Audi Q2/Q3.
Pentru a putea face față startului producției, fabrica din Ghent a trecut printr-un amplu program de modernizare. Astfel, a fost adăugată o secție nouă de producție pentru elementele de caroserie, în timp ce nu mai puțin de 363 de noi roboți industriali pot duce la bun sfârșit misiuni de asamblare care de care mai complexe.
Fabrica belgiană este cea de-a doua uzină Volvo din Europa (alături de uzina din Torslanda, Suedia), scandinavii deținând alte două facilități de producție în China. O altă uzină va fi inuagurată anul viitor în SUA.
Categorie:
Conținut Auto-TestDrive recomandat: