Știri

Toyota a fabricat până acum 10 milioane de mașini în Europa

Fotocredit: 

Toyota
Toyota - 10 milioane de masini fabricate in Europa
Japonezii de la Toyota au marcat o importantă piatră de hotar - producerea a 10 milioane de mașini în Europa. Primul exemplar fabricat pe vechiul continent ieșea din fabrica portugheză din Ovar în 1971 și era un model Corolla -  cea mai bine vândută mașină din toate timpurile.
 
Cum fabrica din Portugalia nu era nici pe departe una care să poată acoperi pretențiile unui constructor de talia Toyota, anul 1992 avea să marcheze inaugurarea fabricii de automobile din Burnaston, Anglia, dar și a uzinei de asamblare a motoarelor din Deeside, situată în Țara Galilor. Primul model fabricat la Burnaston era Carina E. 
 
Cele două unități de producție sunt active și în momentul de față, la ele adăugându-se în ultimele două decenii alte fabrici de automobile sau componente, situate în Turcia, Franța, Polonia, Rusia și Republica Cehă. Sunt asamblate în Europa modelele Auris, Auris Touring Sports, Yaris și versiunile lor hibrid, Avensis, Corolla, Verso și Camry, urmând ca anul acesta să fie introduse în producție și noile RAV4 și C-HR. Tot în Europa Toyota fabrică trei tipuri d emotoare pe benzină, trei diesel, dar și două variante de cutii de viteze.
 
Toyota a ținut să sărbătorească acest important eveniment la sediul său central pentru Europa din Bruxelles, acolo unde s-au reunit reprezentanți ai fiecărei fabrici europene.

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: