Știri

MINI John Cooper Works - cel mai puternic model din portofoliul britanicilor

Fotocredit: 

MINI
Noul MINI John Cooper Works 2015
MINI a dezvăluit astăzi cel mai puternic model din istoria sa - noul MINI John Cooper Works, propulsat de un motor pe benzină TwinPower Turbo  de 2.0 litri care produce 231 de CP. Cuplul maxim atinge valoarea de 320 Nm, fiind disponibil între 1.250 şi 4.800 rpm.
 
Noul MINI John Cooper Works accelerează de la 0 la 100 de km/h în doar 6.3 secunde (6.1 în cazul echipării cu o cutie automată Steptronic). Viteza maximă se opreşte la 246 de km/h.
 
La exterior MINI John Cooper Works impresionează prin elemente personalizate specifice seriei - bară faţă modificată, cu prize largi de aer pentru răcire, care ocupă spaţiul alocat proiectoarelor de ceaţă la MINI Hatch (3 uşi), design distinctiv al pragurilor uşilor şi al barei spate, spoiler spate John Cooper Works. faruri LED cu semnalizatoare de culoare albă, contururi distinctive ale pasajelor roţilor, grilă a radiatorului John Cooper Works, elementul de design care integrează semnalizatoarele laterale şi hayon cu inscripţie John Cooper Works, sistem sport de evacuare distinctiv şi culoare nouă Rebel Green pentru caroserie, disponibilă exclusiv pentru noul MINI John Cooper Works.
 
Interiorul are ambianţa caracteristică unui automobil sport: scaune sport John Cooper Works exclusivie cu tapiţerie Dinamica şi cu tetiere integrate, praguri John Cooper Works, volan John Cooper Works cu butoane multifuncţionale şi clapete de schimbare a vitezelor în combinaţie cu transmisia sport Steptronic cu şase trepte, levier John Cooper Works al schimbătorului sau selectorului de viteze, afişaje în cockpit, monitor central de informaţii şi cheie în design specific modelului, pedale şi suport pentru piciorul conducătorului din oţel inoxidabil, tapiţerie antracit a plafonului, precum şi pachetul Driving Excitement disponibil standard.

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: