Știri

Daimler dezvoltă în China noi modele electrice. Primul dintre ele - DENZA 400

Fotocredit: 

DENZA
DENZA 400
Mercedes-Benz a promis lansarea a patru modele electrice până în 2020, însă dezvoltarea acestora necesită incredibil de multe resurse umane, inginerești și financiare. Fapt pentru care Daimler, companie ce deține Mercedes-Benz s-a aliat în 2010 în China, într-un joint venture, cu BYD Auto - lideri în dezvoltarea de vehicule electrice pe piața asiatică.
 
Primul rezultat palbabil este lansarea modelului DENZA 400, un automobil 100% electric construit pe baza lui B-Class și care poate rula cu un singur "plin" electric până la 400 de km, dublu față de specificațiile actuale ale unui Mercedes-Benz B250 e - model vândut la ora actuală în Europa. Diferența dintre cele două modele este făcută de ansamblul de baterii care ajunge la o capacitate de 62 de kWh în cazul DENZA, față de doar cei 28 de kWh atunci când vorbim de B250 e. Nu numai saltul capacității de stocare este spectaculos, dar și faptul că dimensiunile bateriei au rămas aceleași, grație îmbunătățirii radicale a proceselor de producție pentru respectivii acumulatori.
 
Prețul noului DENZA 400 pleacă de la aproximativ 62.500 de dolari și poate ajunge în final la 46.000 de dolari după scăderea subvențiilor oferite de către guvernul chinez, dar și de autoritățile municipale din marile orașe unde DENZA va fi disponibil în showroom-uri.
 
Așadar, este aproape imposibil ca gigantul german să nu transfere tehnologiile dezvoltate în China și pe viitoarele modele electrice Mercedes-Benz, însă Daimler nu a confirmat oficial acest fapt.
 
Salonul Auto de la Paris de anul acesta va găzdui prezentarea în premieră mondială a unui spectaculos concept SUV electric Mercedes-Benz, automobil ce va prefigura în mare măsură un model de serie așteptat să fie lansat în 2018.

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: