Știri

BMW România a provocat la competiție patru fotografi români. Miza - imaginea perfectă pentru gama de modele X

Fotocredit: 

Ovidiu Tăbăcaru, Dragoș Savu, Ciprian Mihai, Bogdan Paraschiv
BMW X - fotografie Ovidiu Tabacaru
BMW România a pus la treabă patru dintre cei mai cunoscuți fotografi din presa auto românească pentru a imortaliza într-un cadru perfect întreaga gamă de SUV-uri BMW din familia X. Așadar, Bogdan Paraschiv, Ciprian Mihai, Dragoş Savu şi Ovidiu Tăbăcaru "s-au luptat" în aparate foto și obiective pentru a crea cele mai bune imagini, reprezentative pentru stilul fiecăruia.
 
Obiectivul a fost obţinerea unui cadru care să alăture toate modele BMW X1, BMW X3, BMW X4, BMW X5 şi BMW X6. Decorul ales a fost unul de munte, în zona Cheile Grădiştei – Râşnov – Predeal, pe timp de iarnă, care să evidenţieze posibilităţile off-road ale maşinilor şi calitatea tracţiunii integrale BMW xDrive. În acelaşi timp, automobilele au trebuit să rămână pe şosea, pentru că acesta este mediul care scoate în evidenţă calităţile dinamice ale unui model BMW.
 
Dacă anul trecut Ciprian Mihai semna fotografia câştigătoare, acum Ovidiu Tăbăcaru a realizat imaginea care a fost aleasă intern pentru a fi folosită în viitoarele campanii ale mărcii în acest an. „A fost imaginea care ne-a inspirat cel mai mult. Încadrarea ne-a făcut să ne gândim la atleţi care tocmai pleacă din block-start-uri şi imaginea în ansamblu dovedeşte mult dinamism. Sunt evidente cele două calităţi speciale ale modelelor X – performanţă pe şosele şi siguranţa că poţi depăşi toate încercările pe care drumul ţi le aduce în faţă, chiar şi pe timp de iarnă”, explică Nina Brătfălean, marketing manager BMW, alegerea făcută.
 
BMW X - Ovidiu Tabacaru
 
Dacă imaginea câştigătoare va fi folosită într-o campanie de comunicare a mărcii, celelalte fotografii vor fi prezentate pasionaţilor pe pagina de Facebook BMW România, dar şi într-o serie de expoziţii simultane în toate showroom-urile BMW din ţară, începând cu luna martie.
 
„Admir de multă vreme mulţi fotografi profesionişti români şi îmi reconfirm aprecierea pentru lucrările lor deseori, atunci când văd revistele auto şi de lifestyle. Cred că avem câteva talente care ar trebui să iasă în faţă şi să devină (mai) recunoscute. Anul acesta BMW aniversează 100 de ani de existenţă a companiei şi ne-am dorit să cream un proiect propriu local cu best-seller-ele BMW. Aşa am ajuns la şedinţa foto cu cinci modele BMW, gama X: BMW X1, BMW X3, BMW 4, BMW X5 şi BMW X6. Am invitat patru fotografi, le-am pus la dispoziţie modelele, le-am prezentat un mic brief şi ei au pornit la drum. Rezultatul muncii şi al creativitatii lor este minunat. Pe unele dintre imagini le vom folosi în campaniile noastre viitoare print, OOH si online, oferind credit şi recompensând fotograful câștigător. Considerăm potrivit să aducem toate fotografiile în expoziţii în toate showroom-urile BMW din ţară, mulțumindu-le si admirându-le in acest fel munca si talentul.
 
Este un al doilea astfel de proiect, după ce in 2014 Ciprian Mihai ne-a oferit posibilitatea sa avem prima campanie media completa (print, online & OOH) cu un shooting făcut in Romania, cu BMW X6. Imaginea a fost preluata şi în alte ţări, cu mare impact. Suntem mândri că suntem sursa acestei campanii şi, desigur, de a avea lângă noi un artist atât de talentat.”, a mai declarat Nina Brătfălean.

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: