Știri

BMW 530e iPerformance va putea fi încărcat wireless, începând de anul viitor

Fotocredit: 

BMW
BMW 530e iPerformance - incarcare wireless
 
BMW 530e iPerformance - versiunea plug-in hybrid a noului Seria 5 - va putea fi configurat începând cu anul 2018 și alături de un sistem de încărcare wireless a bateriilor.
 
Putând fi montat pe podeaua garajului sau în curte, sistemul de încărcare fără fir se bazează pe inducția electromagnetică pentru a transfera energia electrică de la rețea spre bateria modelului BMW. Astfel, acumulatorul cu o capacitate de 9.2 kWh se poate umple în acest mod în doar trei ore și jumătate, grație puterii de încărcare ce ajunge la 3.2 kW.
 
Tot ceea ce trebuie să facă șoferul este să plaseze mașina deasupra dizpozitivului wireless, procedura fiind asistată inteligent de către meniul dedicat al sistemului BMW Connected.
 
BMW 530e iPerformance este propulsat de un sistem hibrid format dintr-un motor 2.0 TwinPower Turbo ce produce 184 de CP și un propulsor electric ce livrează la rândul său 95 de CP. Puterea totală combinată pusă la dispoziția șoferului ajunge la 252 de CP, iar cuplul motor maxim la 420 Nm. Valorile de putere și cuplu sunt suficiente pentru a propulsa sedanul bavarez în doar 6.2 secunde pe printul de la 0 la 100 de km/h.
 
Modelul plug-in hybrid poate rula în mod 100% electric pe o distanță de până la 50 de km.
 
 

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: