Fotocredit:
Mercedes-Benz
Caravana Mobilă Service Truck este o iniţiativă Mercedes-Benz, desfăşurată în perioada 29 mai – 29 iunie, la nivel naţional. Posesorii de autoturisme Mercedes-Benz sunt invitaţi în locaţii special amenajate pentru verificarea gratuită a autoturismelor.
Traseul Caravanei Mobile Mercedes-Benz Service Truck include vizite în nouă oraşe din ţară: Alba-Iulia, Arad, Baia Mare, Bucureşti, Deva, Oradea, Satu Mare, Sibiu şi Timişoara.
Prezentă în cadrul caravanei, echipa de tehnicieni şi consilieri auto din cadrul Centrelor Autorizate de Service Mercedes-Benz va asigura servicii specializate, prin efectuarea de verificări funcţionale, expertize şi diagnosticări. Aceste operaţiuni dedicate de service vor confirma clienţilor calitatea serviciilor şi competenţa personalului pus la dispoziţie de partenerii autorizaţi Mercedes-Benz.
“Această amplă acţiune de verificare şi consultanţă răspunde dorinţei Mercedes-Benz România de a veni în întâmpinarea nevoilor clienţilor prin intermediul Centrelor Autorizate de Service. Astfel, venim mai aproape de posesorii de autoturisme pentru a le pune la dispoziţie cele mai bune operaţiuni de service, în contextul apropiat al călătoriilor de vară. Totodată, îi invităm pe toţi cei care vizitează caravana să se adreseze şi celor 29 de Centre Autorizate pentru operaţiuni de service dedicate autoturismelor, atunci când vine vorba despre întreţinerea în stare impecabilă şi de lungă durată a autovehiculului lor Mercedes-Benz”, declară Rolf Rosendaal, After-Sales Manager Mercedes-Benz România.
Pachetul de verificare gratuită, pus la dispoziţia fiecărui posesor de autoturism Mercedes-Benz, în cadrul caravanei, cuprinde operaţiuni precum: verificarea stării lichidelor (antigel, lichid frână, lichid servodirecţie), verificarea luminilor, plăcuţelor şi discurilor, inspecţia vizuală generală a caroseriei, inspecţia vizuală pentru eventuale pierderi de lichide pe sub autovehicul şi un test cu sistemul Star Diagnosis.
Calendarul Caravanei Mercedes-Benz Service Truck este următorul:
• 29 – 30 mai: Satu Mare - parcarea Auchan (verificare gratuită oferită de ATP Exodus);
• 31 mai – 1 iunie: Baia Mare – parcarea Auchan (verificare gratuită oferită de ATP Exodus);
• 4 – 6 iunie: Bucureşti – parcarea Băneasa Shopping City (verificare gratuită oferită de Ţiriac Auto Bucureşti);
• 7 - 8 iunie: Bucureşti - parcarea Băneasa Shopping City (verificare gratuită oferită de Autoklass);
• 10 - 11 iunie : Sibiu – parcarea Promenada Mall (verificare gratuită oferită de Autoklass);
• 13 - 15 iunie: Alba Iulia - parcarea Kaufland Alba Iulia (verificare gratuită oferită de Casa Auto Sebeş);
• 17 - 18 iunie: Timişoara - parcarea Iulius Mall (verificare gratuită oferită de Casa Auto Timişoara);
• 20 - 22 iunie: Oradea - parcarea Lotus Center (verificare gratuită oferită de ATP Exodus);
• 24 – 25 iunie: Deva - parcarea Praktiker (verificare gratuită oferită de Auto Schunn);
• 27 – 29 iunie: Arad - parcarea Real (verificare gratuită oferită de Auto Schunn).
Programul zilnic al caravanei se derulează între orele 9:00 – 18:00.
De asemenea, în cadrul caravanei, publicul din locaţii poate participa la sesiuni de test-drive cu noile modelele GLA şi Noua Clasa C, dar şi cu alte modele precum: Clasa E Coupé, Clasa E Cabrio şi Mercedes-Benz SLK.
Categorie:
Conținut Auto-TestDrive recomandat: