Articol

Mercedes-Benz a publicat prima imagine a conceptului GLA

Mercedes-Benz GLA concept
Mercedes-Benz a publicat astăzi o primă imagine a conceptului GLA, care va fi dezvăluit publicului, în premieră. la Salonul Auto de la Geneva.

BMW va produce MINI Countryman şi în India

MINI India
Pentru a se putea adapta la cererea din ce în ce mai mare pentru automobilele MINI la nivel mondial, BMW va asambla începând de la sfărşitul anului modelul MINI Counrtyman la fabrica din Chennai, India.

Toyota a vândut peste 5 milioane de vehicule hibrid

2012 Prius Plug-in Hybrid
Toyota Motor Corporation (TMC) a anunțat că a vândut până la ora actuală peste 5 milioane de vehicule hibrid - mai exact 5.125.000 de unităţi până pe 31 martie 2013. Primul model hibrid produs în masă de Toyota a fost Prius, în 1997.

Angajaţii Dacia vor primi o creştere salarială de 6%

Angajati Dacia
Ieri s-au încheiat negocierile între conducerea Dacia și Sindicatul Autoturisme Dacia. În cadrul şedinţei finale de negociere, părţile au convenit creşteri salariale, care vor fi acordate din luna mai și care, pentru perimetrul platformei reprezintă o creștere a masei salariale cu 6%.

Iată cum ar putea arăta noul Nissan Qashqai

Nissan Qashqai 2014
Jurnaliştii britanici de la Auto Express au publicat o serie de CGI-uri care prefigurează în mare măsură felul în care va arăta viitorul Nissan Qashqai, noua generaţie a SUV-ului japonez urmând să apară la sfărşitul anului 2013.

RABLA 2013 - 20.000 de tichete vor fi disponibile în acest an

Automobile
Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a declarat aseară într-o conferinţă de presă faptul că în 2013 vor fi disponibile 20.000 de tichete pentru programul RABLA, fiecare valorând 6.500 de RON.

Renault a prezentat ediţia Laguna Collection 2013

Renault a prezentat astăzi ediţia Laguna Collection 2013, ce reprezintă practic un facelift efectuat înainte de a lansa un model complet nou anul viitor.

Chinezii de la SAIC au prezentat conceptul MG CS

MG CS
Chinezii de la SAIC au prezentat primele imagini ale conceptului MG CS, care va fi lansat oficial spre vizionare la Salonul Auto de la Shanghai, şi care se vrea precursorul unui viitor SUV MG, model cu care se încearcă relansarea celebrei mărci britanice.

WRC - Sebastien Ogier a câştigat Raliul Portugaliei

Sebastien Ogier - Portugalia
Sebastien Ogier a câştigat în Portugalia al treilea raliu consecutiv pentru Volkswagen, noul Polo WRC aducându-l pe francez în postura de favorit în ediţia de anul acesta a Campionatului Mondial de Raliuri.

Formula 1 - Fernando Alonso a câştigat MP al Chinei

Fernando Alonso castigator in China 2013
Spaniolul Fernando Alonso, de la Ferrari, s-a impus în Marele Premiu de Formula 1 al Chinei, desfăşurat pe circuitul de la Shanghai, devansându-i pe finlandezul Kimi Raikkonen (Lotus) şi pe Englezul Lewis Hamilton, plecat din pole-position.

Citan CaraVAN 2013 a oprit sâmbătă în Bucureşti

Citan CaraVAN 2013 Bucuresti
Citan CaraVAN 2013 a poposit astăzi în Bucureşti, în parcarea Fashion House Militari, ocazie cu care cei interesaţi au putut testa diferitele variante ale modelului Mercedes-Benz Citan, recent lansat pe piaţa din România.

Formula 1 - Hamilton va pleca din pole-position în China

Lewis hamilton - pole-position China
Britanicul Lewis Hamilton de la Mercedes va pleca din pole-position în Marele Premiu de Formula 1 al Chinei, după ce s-a impus în calificările desfăşurate astăzi dimineaţă.

Michael Schumacher a devenit ambasador al Mercedes-Benz

Parteneriat Michael Schumacher - Mercedes-Benz
Mercedes-Benz a anunțat că a semnat un parteneriat pe termen lung cu multiplul campion de Formula 1 Michael Schumacher. Acesta a pilotat şi pentru echipa Mercedes în Marele Circ, în ultimii trei ani, retrăgându-se definitiv anul acesta din Formula 1.

Noul VW Golf R va avea 300 de CP sub capotă

VW Golf R
Noul VW Golf R, care va debuta la Salonul Auto de la Frankfurt, în toamnă, va urma reţeta noului Audi S3 şi va avea sub capotă o evoluţie a motorului de 2.0 litri pe benzină supra-alimentat, care dezvoltă acum 300 de CP.

Poliţia din Dubai a achiziţionat un Lamborghini Aventador

Politia Dubai - Lamborghini Aventador
Cea mai recentă achiziţie a poliţiei din Dubai este un Lamborghini Aventador, vopsit în verde și alb - culorile foreţelor poliţieneşti din Dubai.

Pagini

Subscribe to RSS - Articol