Volkswagen a updatat întreaga gamă de motorizări care vor sta sub capota modelului Beetle, toate propulsoarele îndeplinind de acum normele de poluare EURO 6 şi oferind mai multă putere, dar cu un consum de combustibil mai mic.
Noua Mazda2 a câştigat distincţia "Volanul de Aur 2014" pentru automobilele din segmentele A şi B, premiu acordat la Berlin de prestigioasele publicaţii germane Bild am Sonntag şi Auto Bild, precum şi de publicaţiile europene aparţinând aceluiaşi trust, ca urmare a voturilor cititorilor din 25 de ţări.
Volkswagen şi-a propus să devină până în 2018 cel mai durabil producător de automobile din lume prin reducerea consumului de apă şi energie necesare în fabricile sale sau prin reducerea emisiilor de gaze nocive şi a deşeurilor cu 25%.
Mercedes-Benz a prezentat astăzi primele două fotografii care lasă să se întrevadă noul Mercedes-Maybach S-Class, cea mai luxoasă maşină din portofoliul germanilor. Noua limuzină va fi lansată săptămâna viitoare, în premieră mondială cu ocazia Salonului Auto de la Los Angeles.
Renault a inaugurat fabrica din Oued Tlelat, Algeria, în prezenţa CEO-ului Carlos Ghosn. În noua uzină de pe continentul african se va produce modelul Renault Symbol, un automobil low-cost cu o mare cerere din partea consumatorilor magrebieni.
Porsche a raportat o creştere cu 14% a vânzărilor în perioada ianuarie-octombrie 2014, comparativ cu acelaşi interval din 2013. Astfel, 151.500 de automobile Porsche au ajuns la clienţi anul acesta. Doar în octombrie au fost livrate 15.800 de unităţi.
Germanul Nico Rosberg a reuşit să-şi adjudece victoria în cursa de la Sao Paulo, reducând în acest fel diferenţa de puncte care-l desparte de Lewis Hamilton în clasamentul general al piloţilor.
Noul Audi A4, care va fi lansat anul viitor, va fi construit pe platforma MLB-Evo, platformă în dezvoltarea căreia Audi a investit sume considerabile în ultimii cinci ani.
Volkswagen îşi va înnoi modelele din portofoliu o dată la cinci ani, un facelift intermediar urmând a fi făcut după trei ani de la lansarea fiecărui model.
Nissan va echipa noul Qashqai cu un nou motor turbo pe benzină, din familia DIG-T, de 1.6 litri. Puterea furnizată atinge valoarea de 163 CP, în timp ce cuplul maxim este disponibil între 2.000 şi 4.000 rpm, cu o valoare de 240 Nm.
Mazda România a comunicat preţul celei mai ieftine versiuni Mazda2 pentru ţara noastră, aceasta costând 10.990 de euro, TVA inclus. Vorbim aici de Mazda2 echipată cu un motor 1.5 SKYACTIV-G de 75 CP. Primele livrări vor avea loc însă abia la începutul lui 2015.
McLaren a confirmat astăzi faptul că va lansa un nou model anul viitor. Noul automobil se va numi McLaren Sport Series şi va fi un entry-level situat în gamă sub 650S.
Volvo a prezentat noul V60 Cross Country, versiune special modificată pentru ieșirile în off-road ale break-ului de clasă medie suedez. Premiera mondială va avea loc peste o săptămână, cu ocazia Salonului Auto de la Los Angeles.