Articol

Dacia va oferi prima sa cutie automată pentru mașinile vândute în Europa

Dacia cutie automata Easy-R
Dacia a anunțat că va introduce posibilitatea configurării automobilelor sale și cu o transmisie automată, începând cu luna septembrie. Transmisia automată se numește Easy-R și va putea fi montată pe Logan, Logan MCV, Sandero și Sandero Stepway.

Acesta este noul smart fortwo cabrio

Noul smart fortwo cabrio
Noul smart fortwo a primit și versiunea cabrio, model ce va avea premiera mondială cu ocazia Salonului Auto de la Frankfurt, ce își deschide porțile peste doar câteva zile. Varianta descoperită a noului fortwo va putea fi comandată la dealeri începând cu luna noiembrie.

Acesta este noul Mercedes-Benz C-Class Coupe

Noul Mercedes-Benz C-Class Coupe 2016

Mercedes-Benz a prezentat astăzi noul C-Class Coupe, versiunea în două uși a sedanului C-Class, a cărui alură sportivă are rolul atragerii clienților ce vor să regăseească sportivitate și emoție la automobilul pe care-l conduc.

Noul McLaren 570S Coupe a intrat în faza de pre-producție

Noul McLaren 570S Coupe
Prezentat în premieră mondială în luna aprilie a acestui an, cu ocazia Salonului Auto de la New York, noul McLaren 570S Coupe a intrat în faza de pre-producție, pentru a putea ajunge la primii săi posesori în toamna acestui an.

BMW Concept M4 GTS - o super-mașină prezentată la Pebble Beach

Noul BMW Concept M4 GTS
BMW a prezentat în premieră mondială, cu ocazia Concursului de Eleganță de la Pebble Beach, noul Concept M4 GTS, mașină dedicată competițiilor de pe circuite, dar care poate fi folosită legal și pe stradă.

Audi va utiliza baterii produse de LG și Samsung pentru viitorul său SUV electric

Audi - SUV electric 2018
Audi va dezvolta bateriile necesare unui viitor SUV 100% electric cu ajutorul coreenilor de la LG și Samsung. Diviziile LG Chem și Samsung SDI au în plan investiții majore în tehnologiile acumulatorilor și vor furniza constructorului din Ingolstadt baterii produse în fabricile lor din Europa.

Mazda face față cu greu cererii pentru noul CX-3

Un oficial de rang înalt al Mazda Europa a declarat pentru Automotive News faptul că cererea din ce în ce mai mare din Europa pentru noul CX-3 ar putea să nu mai poată fi susținută de fabrica din Hiroshima, Japonia.

Iulie 2015 - Mercedes-Benz a depășit BMW în materie de vânzări

Mercedes-Benz BMW - vanzari iulie 2015
Mercedes-Benz își continuă ascensiunea în forță pe piața mașinilor premium, reușind din nou să depășească rivalii de la BMW în materie de volume de vânzări. Iulie 2015 a marcat acest punct de cotitură, Mercedes-Benz înregistrând 149.753 de unități vândute (+15.2% față de iulie 2014), în timp ce BMW a vândut "doar" 147.513 exemplare (+5.8% față de iulie 2014).

Noua Toyota Mirai a ajuns în Europa

Noua Toyota Mirai - Europa
La 15 ani distanță de când Toyota lansa prima generație Prius, un automobil Plug-In Hybrid revoluționar la vremea sa, iată că firma japoneză marchează un alt eveniment major - sosirea în Europa a primelor exemplare Mirai - primul sedan din lume alimentat cu hidrogen.

Jaguar Land Rover va construi o fabrică în Slovacia

Jaguar Land Rover - fabrica Slovacia
Jaguar Land Rover a trimis o scrisoare de intenție către Guvernul Republicii Slovacia prin care-și anunță dorința de a construi o fabrică de automobile în orașul Nitra, din vestul statului central-european.

SKODA a lansat un sistem audio CANTON pentru noul Superb

Noua SKODA Superb - sistem audio CANTON
SKODA a apelat din nou la nemții de la CANTON pentru a crea un sistem audio de excepție ce poate fi montat la bordul noului Superb. Astfel, clienții pot beneficia în standard de noul sistem audio pe nivelul de echipare Laurin & Klement sau ca opțiune pentru versiunile Ambition și Style.

Suzuki va prezenta la Frankfurt noul Baleno, model hatchback compact

Noul Suzuki Baleno 2016
Suzuki va veni la Salonul Auto de la Frankfurt cu noul Baleno, un model hatchback compact ce se va situa în gama japonezilor peste actualul Swift.

Mazda va aduce la Frankfurt conceptul Koeru

Mazda Koeru concept
Mazda va dezvălui cu ocazia Salonului Auto de la Frankfurt conceptul Koeru, studiu ce defineşte un nou SUV pe care japonezii vor să-l lanseze pe piaţă.

Tesla întâmpină mari probleme în lansarea noului Model X

Tesla Model X
Elon Musk, "mai-marele" Tesla, a recunoscut în cadrul unei conferinţe faptul că lansarea noului Model X este pusă în pericol din cauza nenumăratelor probleme apărute în procesul de definitivare a pieselor finite din care este asamblată maşina de teren.

Volvo iniţiază o nouă campanie de rechemare în service pentru XC90

Volvo XC90 - probleme airbag cortina
Volvo pregăteşte o campanie de rechemare în service pentru o serie de modele XC90 produse anul acesta, din cauza unei porbleme descoperite la airbagurile cortină.

Pagini

Subscribe to RSS - Articol