Știri

Noul permis european de conducere - format unic începând cu 19 ianuarie

Fotocredit: 

europa.eu
Permis european de conducere - 2013
 
Începând de ieri, 19 ianuarie 2013, toate noile permisele de conducere eliberate în UE se vor prezenta sub forma unui „card de credit” din plastic, având un format european standard și elemente de securitate mai bune. 
 
Noul permis european va înlocui treptat cele peste 100 de modele diferite din hârtie și plastic, utilizate în prezent de mai mult de 300 de milioane de șoferi în întreaga UE. Această acțiune face parte dintr-un pachet mai amplu de măsuri (cea de-a treia Directivă UE privind permisele de conducere) care intră în vigoare și care sunt concepute pentru a ameliora libera circulație, a combate frauda și a îmbunătăți siguranța rutieră pe întreg teritoriul UE.
 
„Poliția rutieră din Europa trebuie să recunoască în prezent peste 100 de tipuri diferite de permise de conducere din hârtie și plastic. Fotografiile de identitate pot fi depășite, categoriile pentru care conducătorul auto are permis pot fi neclare, iar documentul poate fi ușor de falsificat. Permisele de conducere contrafăcute reprezintă o invitație la crimă, motiv pentru care avem nevoie de permise care sunt ușor de citit, ușor de înțeles și foarte greu de falsificat”.
 
Principalele modificări care vor intra în vigoare la 19 ianuarie 2013 sunt după cum urmează:
 
- Un format european standard
 
Toate noile permise europene de conducere vor fi eliberate în conformitate cu un nou format, un „card de credit” din plastic, cu o fotografie și informații standard – ușor de recunoscut și de citit în întreaga UE. (a se vedea fotografia alăturată). Toate permisele noi vor avea acest format începând cu 19 ianuarie 2013.
 
Permisele existente nu sunt afectate, dar vor fi înlocuite cu noul format în momentul reînnoirii lor sau cel târziu până în 2033. Permisul european de conducere poate fi adaptat astfel încât să includă simboluri naționale, decizia aparținând fiecărui stat membru.
 
- Securitate sporită
 
Noul permis de conducere include o serie de elemente de securitate menite să îl facă inviolabil și să descurajeze falsificarea acestuia.
 
În plus, această măsură este însoțită de crearea unui sistem de schimb de date electronice la nivel european, pentru a facilita schimbul de informații între administrațiile naționale. Procesul de gestionare a permiselor de conducere pentru persoanele care își schimbă reședința în alt stat membru va fi astfel simplificat. De asemenea, aceasta va contribui în mod semnificativ la descurajarea „turismului pentru obținerea permisului de conducere” și a fraudei, de exemplu prin punerea în aplicare a noii interdicții, mai stricte, conform căreia un stat membru nu eliberează permisul unei persoane al cărei permis a fost deja retras, suspendat sau restricționat de un alt stat membru.
 
Reînnoirea periodică a permiselor
 
Reînnoirea periodică a permiselor auto în întreaga UE este esențială pentru combaterea fraudei și pentru îmbunătățirea siguranței rutiere. Conform noilor norme, permisele de conducere trebuie reînnoite, pentru conducătorii de automobile și motociclete, o dată la 10-15 ani, în funcție de statele membre. Conducătorii de autobuze și de camioane trebuie să-și reînnoiască permisul din cinci în cinci ani și să efectueze un control medical pentru reînnoirea acestuia.
 
Este vorba despre o reînnoire administrativă care nu necesită nicio testare suplimentară. Astfel, se asigură că informațiile, fotografiile, etc. înscrise pe permise sunt actualizate, elementele de securitate ale cardurilor pot fi actualizate periodic pentru a ține seama de noile tehnologii, iar statele membre au în permanență informații actualizate referitoare la permisele aflate în circulație.
 
Protecția șoferilor vulnerabili
 
Regimul specific permisului european de conducere consolidează protecția categoriilor celor mai vulnerabile de participanți la trafic. Printre măsuri se numără:
 
- O limită de vârstă mai ridicată pentru accesul direct (în urma testării teoretice și practice) la permisele pentru motocicletele cele mai puternice, și anume 24 de ani în loc de 21 de ani cât este în prezent.
 
- Creșterea limitei de vârstă, precum și introducerea unor etape suplimentare în cadrul accesului treptat. Noul regim impune acumularea unei experiențe de minimum patru ani (în loc de doi) de conducere a unor motocicletele mai puțin puternice înainte de obținerea permisului de conducere pentru motocicletele cele mai puternice.
 
Mopedurile constituie o nouă categorie de vehicule, iar candidații la obținerea permisului de conducere a acestora vor trebui de acum înainte să susțină un test teoretic. Statele membre pot introduce, de asemenea, teste de aptitudini și de comportament și examene medicale. UE stabilește o vârstă minimă recomandată de 16 ani, vârstă de la care permisele sunt recunoscute reciproc de către toate statele membre (statele membre pot coborî acest nivel la 14 ani pe teritoriul național). Este pentru prima dată când UE introduce cerințe minime pentru mopeduri.
 
Standarde minime pentru examinatori
 
Examinatorii vor trebui să respecte standarde minime în ceea ce privește calificarea inițială și formarea continuă. Această măsură va permite introducerea unui control al calității în cadrul noului sistem.
 
Directiva 2006/126/CE privind permisele de conducere a fost adoptată de statele membre și de Parlamentul European în 2006. Aceasta a trebuit să fie transpusă de statele membre până la 19 ianuarie 2011 și a devenit pe deplin aplicabilă de ieri, 19 ianuarie 2013.
 

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: